Acum câteva zile, redacția noastră vă aducea la cunoștință că în weekendul acesta urmează să fie mare „paraghelie” mare în Sectorul 5. Petrecere finanțată din bani publici din care avea să beneficieze un singur om din Sectorul 5: primarul Florea Daniel, cel care n-ar prea vrea să se ridice de pe scaunul călduț de edil.

Iată că „Zilele Sectorului 5” au debutat aseară. Cu o scenă grandioasă, o listă impresionantă de artiști plătiți să le cânte amarul cetățenilor sectorului și multe, foarte multe scaune albe din plastic… goale. Da, cam așa s-a desfășurat petrecerea de adio a primarului Florea, petrecere care va continua și azi și mâine – cum îi stă românului bine.

Petrecere fantomă

Bani aruncați pe fereastră într-un sector care are nevoie de atât de multe. Bani cu care s-ar fi putut face atât de multe, însă în cei patru ani de mandat ai lui Florea s-a ales praful și de cetățeni, și de Sectorul 5, cel pe care aceștia ar fi trebuit să-l numească cu mândrie „acasă”. Primarul sărbătorește neputința și indiferența cu care și-a tratat plătitorii de taxe și le face o petrecere din banii lor, petrecere în care el este pionul principal-electoral.

Trupa „Class” la Zilele Sectorului 5

O petrecere de care oamenii Sectorului 5 nu aveau nevoie, iar ei știu asta. Ca drept dovadă că aseară, în prima zi de „festival”, scaunele au stat goale, spectacolul semănând cu o repetiție înaintea adevăratului spectacol. Din păcate, adevăratul spectacol nu a mai venit. Asta a fost tot! Un foc de paie menit să-i umilească și pe cetățeni, dar și pe artiștii chemați să cânte în fața unor scaune goale.

Zilele Sectorului 5 vor continua, după cum ne arată posterul „de campanie”.

Citește și: Zilele Sectorului 5, sau cum încearcă Florea Daniel să mituiască alegătorii

#News