Sursa foto: Facebook/ Alfred Laurențiu

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, senatorul social-democrat Alfred Laurențiu a precizat că numirea lui Marcel Boloș ca ministru interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene se dovedește a fi „foarte bună”.

Acesta a amintit că în urmă cu o zi, Boloș l-a lăudat pe ministrul Muncii pentru propunerea de a elimina din PNRR procentul de 9,4% din PIB aplicat pensiilor.

„Acesta arătă că este solidar cu Marius Budăi. În acest context, PSD salută faptul că PNL împărtășește aceiași viziune social-democrată privind flexibilizarea PNRR, astfel încât veniturile pensionarilor să nu fie înghețate pe o perioadă de 48 de ani, cum stabilise în mod iresponsabil fostul ministru USR-ist, Cristian Ghinea”, a scris Alfred.

PSD și ajutorul pe care îl oferă românilor prin programul „Sprijin pentru România”

De asemenea, Alfred Laurențiu a precizat că venirea la guvernare a social-democraților este benefică pentru milioane de pensionari.

„Ministrul Marcel Boloș recomandă ca România să meargă cu un pachet de măsuri la renegociere, pe lângă anvelopa cu pensii. Suntem ferm convinși că, cele două ministere vor avea o bună colaborare în dialogul cu reprezentanții Comisiei Europene, pentru a înlătura această nedreptate făcută pensionarilor din România”, a mai spus senatorul PSD.

Reamintim că în urmă cu câteva zile, Alfred Laurențiu a vizitat o fabrică de încălțăminte din Ilfov, unde a reușit să discute cu angajații despre procesul de producție. Mai mult, acesta a precizat, pe o rețea de socializare, că a reușit să afle problemele cu care se confruntă ceilalți producători din acest domeniu.

„Această firmă, în urma pandemiei, a pierdut 25 de lucrători ,din nefericire! I-am spus că sprijinirea producătorilor români este o prioritate majoră pentru România si am asigurat-o că vom face tot posibilul pentru a sprijini cât se poate de mult producătorii autohtoni!”, a scris Alfred Laurențiu pe o rețea de socializare.

Totodată, senatorul a mai spus că PSD nu va permite sărăcirea salariaților și a pensionarilor din cauza unor prevederi incluse de miniștrii USR în PNRR.

„Oamenii sunt îndreptățiți să protesteze cu privire la creșterea prețurilor și multe dintre aceste măsuri sunt îndreptate către categorii mai vulnerabile ale populației, către cei care resimt cel mai greu șocul creșterii prețurilor”, a declarat senatorul PSD.

Citește și articolul: Senatorul Alfred Laurențiu Mihai: PSD a găsit soluții pentru combaterea creșterii prețurilor