Un bărbat s-a vaccinat cu a treia doză anti-Covid

S-a ales cu dosar penal, dar și cu o recomandare pentru un control psihiatric. Printre reacțiile de după rapelul de săptămâna trecută, bărbatul a declarat că „se simţea mai bine, vedea şi auzea mai bine”

Dacă unii români nu vor să se vaccineze împotriva Covid, din varii motive, mai mult sau mai puțin fondate, un bărbat din Botoșani s-a vaccinat și cu a treia doză de la Pfizer, pentru că „se simţea mai bine, vedea şi auzea mai bine”, relatează Monitorul de Botoșani.

Un bărbat a profitat de maratonul de vaccinare fără programare, doar cu buletinul, și s-a prezentat la un centru de vaccinare din Dorohoi, unde, profitând de aglomerație, a reușit să primească a treia doză de vaccin Pfizer, înainte ca declarațiile lui să fie verificate în sistemul național. După ce a primit doza de vaccin, acesta le-a spus medicilor de la centru că s-a mai vaccinat în urmă cu o săptămână, lucru confirmat și de platforma electronică. Motivul pentru care și-ar fi dorit o revaccinare a fost acela că „se simţea mai bine, vedea şi auzea mai bine”, reacții adverse diferite de tot ce apăruse până la acest moment.

De altfel, săptămâna trecută producătorul serului Pfizer spunea că ar putea fi posibilă administrarea unei a treia doze de vaccin, însă la o distanță de 8-12 luni, pentru o protecție suplimentară în fața noilor tulpini de Covid-19.      

Vrea și al doilea rapel anti-Covid

Potrivit directorului DSP Botoșani, medicii i-au recomandat bărbatului și un consult psihiatric. Acesta se află în continuare în spital, sub observație. De asemenea, pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal pentru fals în declarații, în timp ce la nivelul DSP Botoșani a fost declanșată o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum au decurse evenimentele, dar și cine se face răspunzător de situaţia creată. „Vom lua declaraţii de la toţi cei implicaţi şi vom vedea la final ce măsuri se impun. Cel mai probabil, acele persoane nu vor mai fi detaşate în centre de vaccinare. A fost anunţată şi Poliţia. Persoana vaccinată a spus că îşi dorea să primească şi a patra doză. A fost direcţionată către CPU Dorohoi, unde a stat câteva ore sub supraveghere, neavând nici o reacţie, dar starea lui va fi în continuare monitorizată”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, directorul DSP Botoşani.

Citește și: Un român, vaccinat cu două seruri diferite, accidental