Teatrul de Vară Capitol din Sectorul 5, închis după un control comun al autorităților

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone mulțumește tuturor autorităților implicate, care l-au asigurat că vor mai exista și alte astfel de colaborări în viitor

Activitatea Teatrului de Vară Capitol, suspendată în urma neregulilor constatate de către autorități. Edilul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a dispus ca viceprimarii, alături de Poliția Locală Sector 5 – Direcția de Control, Serviciul Activități Comerciale și Serviciul Protecția Mediului să se alăture controlului efectuat de Poliția Economică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, la Teatrul de Vară Capitol (Grădina Alhambra). Verificarea a fost făcută ca urmare a sesizărilor venite din partea cetățenilor privind organizarea unui concert la care urmau să participe mai mulți minori. În urma controlului, inspectorii ANPC au constatat că locația nu era corespunzătoare organizării unui eveniment de o asemenea anvergură, fiind găsite mai multe nereguli. Astfel, băutura era depozitată pe jos, aerul era irespirabil (nu existau aparate de aer condiționat), iar tencuiala se desprindea de pe pereți.


Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone mulțumește tuturor autorităților implicate, care l-au asigurat pe edil că vor mai exista și alte astfel de colaborări în viitor

În urma celor constatate, evenimentul a fost suspendat iar locația a fost închisă de către inspectorii ANPC. Direcția Generală de Poliție Locală Sector 5 va face o sesizare la Primăria Capitalei, Disciplină în Construcții și Ministerul Culturii cu privire la suspiciunea că s-ar fi adus modificări asupra construcției, aceasta fiind poziționată în zona construită protejată “Regina Elisabeta nr. 36”.Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone mulțumește tuturor autorităților implicate, care l-au asigurat pe edil că vor mai există și alte astfel de colaborări în viitor.

Cristian Popescu Piedone anunță curățenie generală de amploare în Sectorul 5: „Până la jumătatea lunii august, FACEM SECTORUL 5… BOBOC”