Primarii din Bucureşti cer Consiliului General creşterea taxelor de parcare

Acestea vor varia între 300 și 600 de lei, în funcție de zonă

Primarii de sectoare vor mai mulți bani pentru implementarea proiectelor cu privire la locurile de parcare din București, iar pentru acest lucru au solicitat Consiliului General al Municipiului București creșterea taxelor pe parcare. Totodată au venit și cu propuneri de tarife, ce variază între 300 și 600 de lei, pe an, în funcție de zonă.  

„Azi am semnat, alături de toţi primarii de sector, o scrisoare prin care solicităm Consiliului General să ia în considerare creşterea taxelor de parcare la nivelul discutat anterior: 600 lei zona A, 500 lei zona B, 400 lei zona C, 300 lei zona D. Nu mai putem închiria spaţiul public, al tuturor, pe preţuri de nimic”, a anunţat, miercuri, Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, într-o postare pe Facebook.

Acesta a publicat pe rețeaua de socializare și scrisoarea pe care primarii de sector au trimis-o Consiliului General.

În acest moment, proiectul de hotărâre pentru stabilire a nivelului impozitelor şi taxelor locale în municipiul Bucureşti, din 2022, se află în dezbatere publică.

„Ca răspuns la nevoile comunităţilor pe care le reprezentăm, noi intenţionăm să ne implicăm activ în a găsi soluţii şi realiza proiecte care să elibereze trotuarele şi spaţiile verzi de maşini şi să sistematizăm parcările de reşedinţă din oraşul nostru prin construirea de parcări, în special pe verticală, parcări inteligente şi, acolo unde spaţiul o permite, parcări la principalele intrări din Bucureşti”, se arată în scrisoare.

Edilii afirmă că este nevoie de de bani pentru a face lucrurile pe care şi le-au propus, iar actuala taxă de parcare este „mult sub nivelul taxelor din capitalele Uniunii Europene”, sau chiar sub taxa de parcare din celelalte mari orașe ale României.

Citește și: Nicușor Dan va prezenta analiza juridică a PUZ-urilor de sector