Eugen Tomac

Președintele PMP, Eugen Tomac este critic la adresa liderilor PNL și USR și a precizat, într-o postare pe Facebook, că Nicușor Dan nu mai răspunde la telefon, de când premierul a anunțat că cele două formațiuni cu vor ajunge la o înțelegere cu PMP.

„Cine consideră eșecul lor vina noastră, n-a înțeles absolut nimic. De doi ani zace la Camera Deputaților proiectul de lege privind alegerile în două tururi de scrutin propusă de PMP și adoptată deja în Senat.

Le-am solicitat personal liderilor PNL și USR să facem front comun și să adunăm voturile necesare. Nici că le-a pasat. Ei și-au văzut de drum, iar astăzi, deși au decis că nu vor PMP în alianță, ne atacă în mod disperat și ne acuză în cel mai hain mod de, culmea, risipirea voturilor, lucru de care ei sunt primii vinovați.

Am avertizat de la început: nu ne subestimați! Când USR nu știa cum să scape de candidatura lui Nicușor, noi am fost acolo unde trebuia, iar toți cei care azi îi plâng de milă îl împingeau pe scări. Lăsați-ne cu ipocrizia asta și salvarea Bucureștiului”, a scris Tomac pe Facebook.

Cine consideră eșecul lor vina noastră, n-a înțeles absolut nimic.De doi ani zace la Camera Deputaților proiectul de…

Publicată de Eugen Tomac pe Marţi, 22 septembrie 2020

Unii îl susțineau pe Nicușor Dan, ceilalți îl sabotau

Felul unui om este dat de reacția acestuia la o anumită situație. Potrivit lui Tomac, partidul său a fost cel care l-a susținut pe Nicușor Dan, când toți ceilalți îl sabotau.

„Când PMP îl susținea pe Nicușor Dan toți ceilalți îl sabotau. Noi am fost cel mai loial susținător al său și pentru asta am fost sancționați. Timp de mai bine de un an l-am asigurat constant pe Nicușor Dan că îi suntem alături. Însă după ce Ludovic Orban m-a informat că USR și PNL nu vor o înțelegere cu PMP, domnul candidat Nicușor nu mi-a mai răspuns niciodată la telefon.

Acest episod spune multe despre felul de a fi al unui om. Dacă vreți politică, votați politică. Dacă doriți să aveți conștiința împăcată și să votați un Primar General de care Bucureștiul are nevoie, votați cu încredere Traian Băsescu!”, a concluzionat liderul PMP.

Citește și: Băsescu l-a luat în „vizor” pe Orban: „Un prost mai mare unde poți găsi?”

#News