Încet, încet lucrurile încep să se miște în domeniul serviciilor comunitare. Una dintre marile probleme ale României în relația cu Uniunea Europeană, apa și calitatea acesteia, a început să dea bătăi de cap autorităților. Prima “victimă” este Compania Judeţeană ApaServ Neamţ, care a fost amendată cu o sumă consitentă şi pe deasupra trebuie să acorde tuturor clienţilor săi o bonificaţie de 30% din factura de apă. Motivul, disfuncționalități majore în asigurarea la parametri normali ai serviciului de apă.

Nu curgea apa, curg amenzile

Pic, pic, pic. A fost apă rece la Roman

Protecţia Consumatorului a dispus o amendă de 20.000 de lei firmei ApaServ Neamţ, plus obligativiteatea de a acorda bonificaţii la plată celor afectaţi. În plus, societatea este în pragul de a rămâne fără clienţii din Roman, deoarece administraţia locală a decis să apeleze la serviciile altui furnizor, ApaVital Iaşi. De câteva luni de zile populația din Roman suferă de lipsa apei. Oficial s-a ajuns în această situație din cauza secetei prelungite, care a făcut ca nivelul apei din puţurile de captare să scadă, astfel că, din toamna anului trecut, furnizarea s-a făcut cu întreruperi, iar pe timpul nopţii apa a lipsit total pentru o parte din populaţia Romanului, oraş cu circa 60.000 de locuitori.

Despăgubiți pentru robinete uscate

Protecţuia Consumatorului a intrat pe fir și a verificat modul de respectare a prevederilor contractuale de către operatorul economic. Ulterior a decis măsuri pentru limitarea consecinţelor acestei situaţii. Instituția a stabilit bonificaţii în valoare de 30% lună din valoarea facturii „Prin contractul, operatorul s- a angajat că va asigura apa la presiunea de 2,2 atmosfere şi un grad de asigurare de 98%. Se ştie că, începând cu 1 octombrie 2019, în mod repetat, s-au înregistrat parametri neconformi celor asumaţi, respectiv presiune sub limita prevăzută, mergând până la întreruperea, în totalitate, a furnizării apei pentru întreg municipiul Roman“, a declarat Vlad Ciurea, comisar şef la Protecţia Consumatorului Neamţ. Este pentru prima dată când o astfel de măsură compensatorie este aplicată la un număr așa de mare de consumatori afectați, așa cum decid de obicei autoritățile din USA. Dar este un început, chit că statul amendează statul în acest caz.

Un oraș chinuit

Art. 26- Legea apei
(1) În vederea realizării obiectivelor și sarcinilor ce le revin în domeniul serviciului de alimentare cu apă și de canalizare a localităților, operatorii trebuie să asigure:
a) producerea, transportul, înmagazinarea și distribuția apei potabile, respectiv preluarea, canalizarea, epurarea și evacuarea apelor uzate;
b) exploatarea sistemelor de alimentare cu apă, respectiv a sistemelor de canalizare în condiții de siguranță și eficiență tehnico-economică, cu respectarea tehnologiilor și a instrucțiunilor tehnice de exploatare;
c) instituirea, supravegherea și întreținerea, corespunzător dispozițiilor legale, a zonelor de protecție sanitară, a construcțiilor și instalațiilor specifice sistemelor de alimentare cu apă potabilă, de canalizare și de epurare a apelor uzate;
d) monitorizarea strictă a calității apei potabile distribuite prin intermediul sistemelor de alimentare cu apă, în concordanță cu normele igienico-sanitare în vigoare;
e) captarea apei brute, respectiv descărcarea apelor uzate orășenești în receptorii naturali, numai cu respectarea condițiilor impuse prin acordurile, avizele și autorizațiile de mediu și de gospodărire a apelor;
f) întreținerea și menținerea în stare de permanentă funcționare a sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare;
g) contorizarea cantităților de apă produse, distribuite și respectiv facturate;
h) creșterea eficienței și a randamentului sistemelor în scopul reducerii tarifelor, prin eliminarea pierderilor în sistem, reducerea costurilor de producție, a consumurilor specifice de materii prime, combustibili și energie electrică și prin reechiparea, reutilarea și retehnologizarea acestora.

#news