Ce se întâmplă atunci când plafonezi salariile demnitarilor, oare?

Oamenii de rând se întreabă în fiecare zi. Iată că vine Ludovic Orban cu răspunsul pentru această întrebare. Răspunsul este unul menit să clarifice ceea ce știa deja toată lumea. Cum salariile demnitarilor sunt, și-așa, destul de mari, comparativ cu salariul minim pe economie din România și cu puterea de cumpărare ce scade de la o zi la alta, o înghețare a acestora nu face decât să aducă bani la buget. Și nu orice sumă de bani, ci 1,2 miliarde de lei!

„În ceea ce priveşte plafonarea indemnizaţiilor, nu am plafonat indemnizaţiile numai pentru primari şi viceprimari. Am plafonat indemnizaţiile pentru toţi cei care primesc indemnizaţii din funcţii de demnitate publică: pentru parlamentari, pentru miniştri, pentru preşedintele României, pentru mine, ca prim-ministru. Iar rezultatul este că s-a făcut o economie la buget de peste 1.200.000.000, pe estimările pe care le-am făcut. Care nu e o sumă de lepădat”, a spus Ludovic Orban, prezent la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor.

Citește și: Guvernul demis ține cu dinții de bugetul statului și trece la amenințări

Orban condamnă creșterile repetate de lefuri pentru demnitari

După cum a afirmat chiar și acesta, creșterile succesive cu care fuseseră obișnuiți demnitarii până acum nu făceau decât să înrăutățească starea și așa precară a bugetului. Cum acestea nu au mai fost majorate în ultima perioadă, iată ce se întâmplă atunci când ești econom: pui bani de-o parte la buget!

„Situaţia bugetară este extrem de serioasă. Ani de zile s-au generat cheltuieli, fără să existe veniturile pentru susţinerea cheltuielilor respective. Chiar şi acum, după ce am avut un deficit bugetar de 4,6% pe cash şi 4% pe ESA, în fiecare săptămână în Parlament – care a intrat în campanie electorală şi îşi imaginează că oamenii o să îi voteze numai dacă dau astfel de legi – apar noi legi, care generează cheltuieli suplimentare şi care reduc venitul. Ultima – asta cu scutirea de impozit pe veniturile jurnaliştilor”, a mai menţionat Orban.

„Am spus din capul locului: nu poţi să dublezi alocaţiile de două ori într-un an. Nu se poate. O dată, în martie, la dezbaterea bugetului, şi după aia în decembrie. După aia, şi dacă ei ne resping ordonanţa care prorogă termenul de intrare în vigoare, eu nu am prevederile bugetare ca să pot să susţin lucrurile respective. Guvernul o să fie pus în situaţia în care să aleagă între legea plafoanelor, legea bugetului de stat, reglementările la nivel european şi plata ca urmare a respingerii ordonanţei de prorogare. (…) În Germania, de exemplu, pentru că m-aţi întrebat de alocaţiile de copii, e o scutire de impozit în funcţie de numărul de copii, astfel încât să existe un stimulent fiscal pentru familia care are copii. Noi acum nu avem nicio garanţie că toţi banii care se duc din alocaţii vor fi folosiţi în interesul copiilor”, a completat acesta.


#News