Schioarea Ania Caill, în afara lotului pentru JO de la Beijing

Aceasta a depus o cerere la Tribunalul de Arbitraj Sportiv din Lausanne și speră să poată participa la competiția care debutează în 4 februarie

Schioarea Ania Caill nu se află pe lista pentru Jocurile Olimpice de la Beijing (4 – 20 februarie), deși a făcut tot ce era posibil să fie inclusă pe această listă, „fiind de departe cea mai bună româncă”, a postat pe contul său de socializare.

Românca a depus o cerere la Tribunalul de Arbitraj Sportiv din Lausanne (TAS), sperând  să își găsească dreptatea. Însă, Federația Română de Schi Biathlon (FRSB) nu a recunoscut competența TAS, astfel că cererea acesteia a fost respinsă.

„Așa că FRSB nu m-a adaugat pe lista de preînscrieri pentru olimpiadă și a decis să facă un trial pentru sportivi aflați pe această listă. Țin să reamintesc că sportivi aflați pe listă nu au nici un criteriu de calificare internațional, au numai punctajul minim care le permite să ocupe acel loc de națiune care există pentru țăriile mici. Eu sunt singura realmente calificată, datorită performanțelor mele care m-au projectat în top 100 mondial. Eu nu am fost pe lista extinsă, așadar nu am avut voie să particip la acest trial”, a mai scris schioarea.

De asemenea, mai precizează Ania Caill, pe baza rezultatelor deja obținute, aceasta ar fi putut concura la patru probe, în timp ce sportiva „calificată” după trial va participa la doar două probe, slalom și uriaș. „Nu are nici o experiență în Cupa Mondială și nici măcar în Cupa Europei. A participat la un Campionat Mondial unde a ajuns la +26 de secunde în uriaș și +22 în Slalom. Mă zbat să concurez la probele de viteză în Cupa mondială pentru că acolo este vorba de performanță și acolo sunt obiectivele mele”, mai scrie Ania Caill, care subliniază că în trecut a făcut probe tehnice, dar a renunțat la acestea pentru a se concentra pe cele de viteză. „Ca orice sportiv de top care trebuie să se specializeze la un moment dat. Cu toate astea rămân cea mai bună sportivă din România inclusiv la probele technice”, a adăugat schioarea.

De altfel, aceasta a renunțat la o etapă a Cupei Europei de coborâre, pentru a se confrunta „de la egal la egal” cu fetele din lot la probele lor, ca o „provocare” pentru că „anumite persoane au avut îndrăzneala să spună că punctajul internațional nu este relevant”, a explicat Ania Caill, subliniind că sportiva aleasă de de federație este pe locul 1.700 mondial, dar insistând în același timp să precizeze că nu are nimic personal cu această sportivă. Mai mult, Caill a informat atât Ministerul Sportului, cât și COSR, cu privire la această situație, „dar nu au făcut nimic”, a mai scris schioarea.

Reamintim că anul trecut, la intervenția ministrului Sportului, Eduard Novak, Ania Caill a fost introdusă în delegația României pentru Campionatul Mondial de Schi.

Citește și: Schioarea Ania Caill, în delegația României pentru „Mondialele” din Italia