Boris Becker a fost eliberat după opt luni de închisoare

Fostul lider mondial de tenis a fost încarcerat la închisoarea Huntercombe, un penitenciar pentru cetăţeni străini

Fostul campion de la Wimbledon, Boris Becker a fost eliberat din închisoare după ce a executat opt luni din pedeapsa primită pentru că a ascuns bunuri și împrumuturi în valoare de 2,5 milioane de lire sterline pentru a evita plata datoriilor. Fostul număr 1 mondial al tenisului, Boris Becker, a fost eliberat din închisoarea britanică, unde execută o pedeapsă pentru infracţiuni financiare. El urmează să fie deportat din Marea Britanie, au anunțat autoritățile din Londra, fără a comunica destinația campionului de tenis.

Fostul lider mondial de tenis a fost încarcerat la închisoarea Huntercombe, un penitenciar pentru cetăţeni străini, care are un nivel de securitate mai scăzut decât închioarea din Wandsworth unde a petrecut prima săptămână de detenție.

Tenismenul în vârstă de 55 de ani a fost închis pentru doi ani și jumătate în aprilie, fiind găsit vinovat de patru acuzații potrivit Legii privind insolvența.Potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, orice cetățean străin care este condamnat pentru o infracțiune și primește o pedeapsă cu închisoarea este luat în considerare pentru deportare cu prima ocazie. Boris  Becker se califică pentru expulzarea automată ca cetățean străin care nu are cetățenie britanică,  primind o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 12 luni. Boris Becker locuiește în Marea Britanie din 2012, după ce s-a retras din activitate în 1999. El a câștigat șase titluri de Grand Slam la simplu, inclusiv trei la Wimbledon, în cei 15 ani de carieră.

Boris Becker a fost judecat la începutul acestui an, fiind acuzat că a ascuns bunuri în valoare de milioane de lire sterline pentru a evita să-și plătească datoriile. El a fost găsit vinovat de patru acuzații legate de falimentul său, dar a fost achitat de alte 20.

Boris Becker a fost judecat de Tribunalul Regal din Southwark care a pronunțat o condamnare, în data de 29 aprilie, la doi ani şi jumătate de închisoare. Judecătorii l-au găsit vinovat pe fostul mare sportiv pentru faptul că a ascuns bunuri şi împrumuturi în valoare de 2,5 milioane de lire sterline, (3,14 milioane dolari). Tenismenul a vrut să evite scoaterea la vânzare în vederea achitării datoriilor uriașe pe care le-a făcut. Boris Becker a fost declarat falimentar în anul 2017. Boris Becker a fost acuzat în special că a transferat sute de mii de lire sterline dintr-un cont profesional în alte conturi. Anchetatorii au identificat că au fost făcute transferuri de bani în special către conturile fostelor sale soții.

Noi obligații pentru țăranii care cresc porci