Primăria Galați, din nou izolată, în mai puțin de o lună

În „vacanță” până după Revelion

Primăria municipiului Galați a anunțat că își va suspenda activitatea cu publicul, ca urmare a apariției de noi cazuri de infectări cu Covid, în rândul angajaților de la sediu central al instituției.

Într-un comunicat de presă, PMG a transmis că aceste activități vor fi reluate abia după Anul Nou, de pe 5 ianuarie. Astfel, în perioada suspendării, sesizările și solicitările pot fi depuse în continuare în format electronic (sesizări@primariagalati.ro) cu mențiunea că pot apărea întârzieri în procesarea documentelor.

Aceasta este a doua suspendare a acivității din cadrul primăriei gălățene, în mai puțin de o lună, după cea din 26 noiembrie.

În județul Galați, de la începutul pandemiei au fost confirmate 13.497 de cazuri de infectări cu Covid, din care numai în ultimele 24 de ore au fost 143 de noi cazuri.

La nivelul României, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.991 de cazuri, din 28.191 de teste realizate (rată de pozitivare de 21,25%).

Citește și: Militarii vin în sprijinul Direcțiilor de Sănătate Publică

#News