Revocarea Renatei Weber, pe ordinea de zi a Birourilor permanente reunite

Rapoartele de activitate ale Radioului și Televiziunii Publice sunt și ele în discuții, pentru respingere

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se reunesc marţi în şedinţă, pe ordinea de zi aflându-se, printre altele, cererea de revocare din funcţie a Avocatului Poporului şi respingerea rapoartelor de activitate în cazul Radioului şi Televiziunii Publice, anunță Agerpres. Miercuri va fi convocat plenul reunit.

Vor mai fi puncte pe care le considerăm importante la reuniunea Birourilor permanente reunite în vederea plenului, cum ar fi cererea de revocare a Avocatului Poporului, alături de raport. Este raportul prezentat de Avocatul Poporului. De asemenea, am discutat la nivelul coaliţiei să introducem pe ordinea de zi respingerea rapoartelor depuse de conducerea Televiziunii Române şi a Radioului Public. Există mai multe proiecte legislative privitoare la modificarea legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor, depuse de PNL şi USR, am înţeles că există şi o propunere din partea opoziţiei privitoare la desfiinţarea pensiilor speciale pentru parlamentari. O să fie puncte de introdus pe ordinea de zi şi ar fi trebuit să fie rezolvate încă din legislatura trecută

Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților

Potrivit preşedintelui PNL, Avocatul Poporului ar trebui schimbat „cât mai repede posibil”, având în vedere „atitudinea” Renatei Weber, în perioada de când a fost numită în funcţie. Orban a explicat că solicitarea de revocare a Avocatului Poporului se bazează „pe faptul că a generat excepţii de neconstituţionalitate la Curtea Constituţională care au fost respinse de CCR, pe atitudinea pe care a avut-o în perioada pandemiei, care a generat extrem de multe probleme în apărarea sănătăţii şi vieţii oamenilor, şi, în general, pe conduita partizană pe care a avut-o în raport cu procesul de legiferare şi, mai ales, cu proiectele de lege adoptate de Parlament”.

Este vizată schimbarea conducerii la SRR și SRTv

Orban a reamintit faptul cp raportul TVR a afost respins în 2019, de comisiile de specialitate, dar că nu a fost pus pe ordinea de zi a plenului reunit. „Ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă în aceste două instituţii reprezintă argumente extrem de solide pentru a înceta prin respingerea rapoartelor”, a spus Orban. Deocamdată se dorește „să se pună punct actualelor conduceri”, a mai adăugat președintele Camerei.

Citește și: Florin Roman i-a pus gând rău Renatei Weber: „o vom demite”