Moș Crăciun este imun la Covid

Dar tot trebuie respectate recomandările autorităților

Sărbătorile de iarnă, în vremuri de pandemie, pun o presiune suplimentară pe părinți, care trebuie să își „păcălească” încă o dată copiii că există Moș Crăciun. Acest lucru pare mai greu de făcut, dar nu imposibil, mai ales dacă pe toată perioada asta ați respectat recomandările făcute de autorități: mască, mâini curate și distanță fizică.

Profesorul de sănătate publică, Răzvan Cherecheș a găsit o metodă inedită de conștientizare a ceea ce va trebui să facem cu toții în perioada sărbătorilor, în contextul în care ni se cere o limitare a vizitelor sau a activităților tradiționale de Crăciun.

„El este Crăciun. Moș Crăciun

Pe 20 decembrie moș Crăciun a avut o discuție prietenească la o cafea cu un elf pe o terasă închisă – pe 20 decembrie moș Crăciun a fost expus la COVID-19. Pe 23 decembrie, moș Crăciun s-a testat COVID-19 (ca să fie sigur înainte să livreze cadourile) și a ieșit negativ. Pe 24 decembrie seara, moș Crăciun a livrat milioane de cadouri, a mâncat prăjituri și lapte și a pupat milioane de copii (în timp ce era infecțios și asimptomatic). Pe 27 decembrie, moș Crăciun a dezvoltat simptome și a fost testat pozitiv la COVID-19

Nu fi ca moș Crăciun!

Stai acasă acest Crăciun ca să nu îți infectezi familia!

SAU

Începând de azi, izolează-te până la Crăciun (tu și toată familia ta) și puteți fi împreună de Crăciun!

Dacă acum îți spui – cum își imaginează ăsta că ne putem izola toată familia pentru 10 zile? cine mai muncește?

Atunci stai acasă de Crăciun!, a scris Cherecheș pe pagina sa de Facebook.

OMS  către copii: Moș Crăciun este imun

Pe de altă parte, specialiştii de la Organizaţia Mondială a Sănătății le-au transmis copiilor că pot să stea liniştiți, căci Moş Crăciun nu se va îmbolnăvi de coronavirus.

„Moş Crăciun este imun la acest virus şi am vorbit puţin cu el şi cu doamna Crăciun şi sunt foarte bine. Este foarte bine acum şi am vorbit cu mai mulţi lideri ai lumii, care ne-au spus că vor relaxa măsurile de carantină, pentru ca Moşul să poată intra în spaţiul aerian”, spune Maria Van Kerkhove, şefa programului COVID-19 de la OMS.

Cu toate acestea Maria Van Kerkhove nu a uitat să reamintească sfaturile OMS legate de prevenție și de oprirea transmiterii virusului care a ucis peste 1,6 milioane de oameni în ultimul an.

„Cred că este foarte important ca toți copiii lumii să înțeleagă că distanțarea fizică trebuie respectată cu strictețe, atât de copii, cât și de către Moș Crăciun însuși. Copiii ar trebui să-și asculte părinții și să se asigure că merg la culcare devreme în Ajunul Crăciunului”, a spus Maria Van Kerkhove, subliniind că „Moșul va putea călători în jurul lumii pentru a oferi cadouri”.

Citește și: Avionul care te duce la Moș Crăciun: biletul costă 10 euro și nu există limită de pasageri

#News