Vița de Vie vine în Galați! Pe 2 octombrie se cântă „metafora de toamnă”

2 octombrie, Galați

Trupa rock Vița de Vie a anunțat că va concerta în Galați, în data de 2 octombrie 2021. Concertul denumit „Metaforă de toamnă” va fi unul acustic și va integra majoritatea pieselor trupei care pot fi cântate în acest fel. Mai mult, Adrian Despot a transmis chiar și un mesaj pentru publicul gălățean, invitându-i pe toți fanii trupei la concert, în Versus Pub.

Biletele se pot achiziționa în format fizic, de la bar, sau online de pe iabilet.ro.

Citește și: „Comedie amăruie”, concert acustic Fără Zahăr, în Galați

Vița de Vie revine în Galați, de data aceasta pe scena de pe terasa unui cunoscut pub gălățean

Trupa a fost înființată în anul 1996, Adrian Ordean dându-le acestora numele care avea să facă istorie în rockul românesc. În 1997 era lansat primul album al trupei „Rahova”, sub egida casei de discuri Zone Records, urmând ca în 1998 Vița de Vie să ia parte la Turneul Hollywood Rock Tour, împreună cu Timpuri Noi și Holograf.

Primul mare succes al trupei era înregistrat în 1999, când topurile din România erau sparte de albumul „Fenomental”, lansat pe casetă audio. Imediat apărea și primul clip al piesei „Basul și cu toba mare”, piesă rămasă de referință chiar și în ziua de astăzi.

Citește și: Danube Rock Sounds va avea loc în septembrie, la Galați