George Stoica a fost o victimă a coronavirusului. A luptat cu boala și a ales să lupte pentru ceilalți. Și, cel mai important, a învins.

Și George, și mulți alți gălățeni au înțeles cum funcționează povestea cu virusul. Și, mai ales, ce ar trebui făcut după.

În momentul de față, la Centrul Regional de Transfuzii Galați a început recoltarea plasmei de la pacienții care s-au vindecat de Covid-19. S-a mai discutat despre tratamentul cu plasmă și despre rezultatele bune în rândurile pacienților infectați cu coronavirus. Nu ar fi nimic nou, dar fiecare vindecare este o veste nouă și o veste bună.

Sunt sigură că nu este vorba doar de Galați. De asemenea, sunt sigură că George Stoica nu este unicul donator. Oamenii se mobilizează, înțeleg exemplul, înțeleg că teama nu ajută.

”Momentul în care am aflat că am coronavirus a fost traumatizant. Boala în sine nu este aşa de grea, dar momentul şi aşteptarea până când devii negativ sunt mai grele. Dar au trecut şi acum suntem foarte fericiţi şi sperăm că, cu ajutorul nostru, cineva, care este în stare mai critică decât am fost noi, se va face bine.

Îi sfătuiesc pe toţi să vină să doneze, procedura este foarte uşoară, nu a durut absolut deloc, s-a terminat repede şi sentimentul de bucurie că putem ajuta pe altcineva este foarte mare. Toţi trebuie să treacă peste şocul bolii pentru că boala lasă nişte traume, dar după ce se vor vindeca sunt convins că vor veni să doneze.

Am simţit că oamenii sunt mai reticenţi faţă de cei care au coronavirus, probabil şi din cauza mediatizării. Cu soţia am venit aici, cu ea am fost în spital, cu ea m-am vindecat. Ne-a determinat faptul că am văzut apelul de pe Facebook şi soţia are grupa de sânge potrivită pentru acel pacient”, a spus George Stoica, donator de plasmă.

Și încă o poveste. Carmen Rusu este sora unui bolnav de Covid-19 aflat la reanimare la Spitalul de Urgență din Galați.

”Am făcut un apel pentru fratele meu pentru că este intubat în ATI, cu Covid, şi se pare că singura variantă este plasma. Nu a mers pe celelalte tratamente şi am încercat să fac un apel să doneze cât mai multă lume plasmă, nu doar pentru fratele meu, ci şi pentru ceilalţi bolnavi.

Virusul chiar există, nu este o ştire falsă şi probabil credem doar atunci când o persoană din proximitate se îmbolnăveşte. Acest virus chiar există şi face ravagii, chiar şi la vârste tinere, cum este şi fratele meu. Fratele meu lucrează la căminul «Sf. Spiridon», dar acolo a fost carantinat şi de acolo mai departe. Are 45 de ani, are familie. Are o şansă foarte mare cu aceşti primi donatori.

Gestul celor doi gălăţeni este minunat. În urma apelului m-au sunat foarte mulţi oameni, doar că mulţi dintre ei nu pot dona pentru că au şi alte comorbidităţi, dar mai sunt unii care sunt în izolare şi când se fac anticorpii mi-au promis că vor merge să doneze. Eu sper ca fratele meu să primească plasma, pentru că este o urgenţă, este o procedură de durată, dar sperăm să ajungă la timp pentru că este intubat încă de sâmbătă”.

Există pe Facebook o pagină numită ”Oferă viață Donează sânge Galați”. Pagina aparține Centrul Regional de Transfuzii. E o pagină care îndeamnă pacienții vindecați de Covid să doneze plasmă. Și, în același timp, spune povestea fiecăruia în parte.

Citește și: CTP nu are dreptate și nu-l contrazice nimeni

#News