Schimbarea contractului la energia electrică, doar cu actul de identitate

Noutăți în procedura de schimbare a contractului pentru energia electrică

Liberalizarea prețurilor a creat un șir lung de controverse, însă și de nemulțumiri în rândul utilizatorilor care nu au știut în ce direcție să o ia. Nimeni nu înțelegea unde, cum și mai ales până când se poate schimba contractul pentru ca facturile viitoare să nu crească până la cer.

Principalul vinovat pentru situația haotică creată a fost ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei), instituție care a avut îndatorirea de a-i informa pe cetățeni, însă a eșuat lamentabil în a-și face treaba.

O veste bună vine de la Electrica Furnizare, prima companie de distribuție a energiei electrice care a anunțat că procedurile de schimbare ale contractului vor fi simplificate, renunțându-se, astfel, la birocrația devenită, peste ani, literă de lege.

Cererile se vor procesa în timp real iar schimbarea contractului se va putea realiza doar cu buletinul

Avantajele schimbării contractelor doar cu buletinul vor fi de ambele părți. Pe de-o parte compania va scăpa de procesarea teancurilor de documentație, pe altă parte, beneficiarii vor scăpa de întocmirea teancului de documentație.

Electrica Furnizare a declarat că prin această metodă se urmărește simplificarea procedurilor și, am adăuga noi, eliminarea frustrărilor funcționarilor, însă și ale cetățenilor care își doresc schimbarea contractului actual cu unul mult mai avantajos.

Citește și: ANRE, în impas: se cere demisia lui Chiriță

#News