BOR, mai presus de taxe, impozite și Uniunea Europeană

Membrii LGBTQ+ aflați în câmpul muncii plătesc taxe și impozite. BOR, nu. E matematică simplă

Damboviteanul.com

Revolta BOR – cel cu toate drepturile, însă nicio obligație. În cazul în care n-ați aflat, Parlamentul European și-a arătat sprijinul pentru cuplurile LGBTQ+, somând țări ca România, Ungaria sau Polonia să le recunoască acestora drepturile. Mai mult, PE a cerut Comisiei Europene să ia măsuri împotriva țărilor mai sus menționate, printre care și a noastră, cea care refuză să înțeleagă faptul că absolut toți cetățenii sunt egali în fața legii.

Și pentru că în orice stat laic care (nu) se respectă, biserica are și ea un cuvânt de spus, dacă nu chiar primul cuvânt din stat, auzind una ca asta, BOR-ului i s-a ridicat părul în vârful căciulii de metal și a cuvântat corespunzător.

„În sfera dreptului familiei, respectiv a căsătoriei, statele membre ale UE au și e firesc să aibă o absolut totală independență de legiferare. Așadar nu se poate (im)pune problema recunoașterii obligatorii a așa-ziselor căsătorii homosexuale în întreaga UE. Aceasta e o construcție politică democratică, nu totalitară”, a spus Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR.

Carevasăzică, suntem martorii unei fantome a fostului referendum pentru familie, cel care a încercat să împartă țara în două, însă n-a reușit decât s-o fâsâie puțin.

Iar Vasile Bănescu nu se oprește aici: „Poziția Bisericilor creștine, dar și a celorlalte culte religioase din România față de căsătorie (instituție civilă rezervată natural de-a lungul istoriei exclusiv uniunii dintre un bărbat și o femeie) este poziția firească fondată pe legea morală universală care stă la baza oricărei societăți sănătoase din trecut, prezent și viitor”, a mai spus acesta, potrivit Digi24.

N-am cum să nu mă întreb în ce calitate se exprimă reprezentantul BOR, de vreme ce instituția pe care o reprezintă nu numai că ocolește taxele și impozitele ca necuratul apa sfințită, însă are și prostul obicei de a cere bani în plus.

Da, bani din banii tuturor contribuabilor. „Păi, cum? Și din banii mei? Nu se poate! Eu sunt ateu, nu mă duc la biserică, nu dau bani”. Ba dai! Fiindcă o parte din banii pe care îi dai tu an de an sau chiar lună de lună, ajung inevitabil (parcurgând drumul îmbârligat, firește) în mașinile de lux ale celor care încearcă, într-un clasic și acru stil medieval, să-ți controleze viața.

Și încă ceva: spre deosebire de BOR, toți membrii LGBTQ+ aflați în câmpul muncii plătesc taxe și impozite. Carevasăzică, cine e normal că aibă mai multe păreri?

Citește și: Super Cîțu, kryptonita și mușchii teoretici