Președintele Alianței Naționale a Agricultorilor (ANA), Florin Simion și-a anunțat susținerea pentru candidatul Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) la Primăria Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone. Aceștia s-au întâlnit pe platoul din fața Academiei Militare, pentru a porni împreună la „lupta” împotriva actualului primar, Daniel Florea.

La discuțiile dintre cei doi s-a ajuns la un prim subiect comun, extrem de important. Astfel, s-au făcut promisiuni că toate piețele din sectorul 5 vor fi ocupate de producătorii autohtoni, producători pe care ANA îi susține și promovează pe piața agroalimentară.

Totodată, în demersul său pentru „eliberarea” sectorului, care pare „blocat” în timp, și transformarea lui într-o „minicapitală” cu adevărat europeană, Piedone este susținut și de Rafael Ilie, președintele filialei de sector a Partidului Ecologist Român.

Cristian Popescu Piedone și Rafael Ilie

Motivul pentru care Rafael Ilie merge în luptă alături de Cristian Popescu Piedone este dat de activitatea pe care acesta din urmă a avut-o în Sectorul 4, în perioada 2008-2015. Mai mult, Piedone este modelul de primar care ia pulsul vieții bucureștenilor din rândul acestora, nu dintr-un „turn de fildeș”.

Citește și: Piedone aduce „suflet” în Primăria Sectorului 5

#News