Cristian Popescu Piedone este candidatul Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) la Primăria Sectorului 5. Așa cum s-a mai relatat și cu alte ocazii, sectorul pare rămas „blocat” în timp, cu puține îmbunătățiri, mai ales în timpul actualului mandat, deținut de Daniel Florea, iar Piedone își dorește să schimbe acest lucru, din septembrie.

„Din păcate și cu tot regretul, Sectorul 5 nu poate fi numit Sector al Municipiului București, capitală europeană. Sectorul 5 este „comuna” pe care eu, Cristian Popescu Piedone vreau să o integrez în București”, a spus candidatul PPU SL, într-o plimbare făcută pe străzile sectorului.
Acesta a mai remarcat faptul că Primăria este „una frumoasă, pe dinafară, dar parcă fără suflet. Or să vină și suflete în interior”, a adăugat Piedone.

Aflat de 27 de ani în administrația locală, Cristian Popescu Piedone spune că (și) în acest sector este nevoie de îmbunătățiri, însă nu doar la nivel declarativ, așa cum ne-a obișnuit deja actualul primar Daniel Florea.

„Sectorul 5 are nevoie de parcări, are nevoie de curățenie, are nevoie de siguranță, are nevoie de creșe, de grădinițe. Are nevoie să fie întreținute toate aceste lucruri, nu doar declarativ, arătând proiecte megafaraonice pe televizor sau în conferințe de presă, nerealizabile”, a concluzionat Cristian Popescu Piedone la finalul plimbării pe străzile sectorului, într-un clip postat pe pagina sa de Facebook.  

Citește și: Piedone: 2 minute într-un cartier ”rezidențial” uitat

HashtagNews