Fermierii din România pot asigura 20% din necesarul de carne de porc proaspătă

Peste 90% din cazurile de pestă porcină africană din UE sunt înregistrate în România.

Fermierii români pot asigura acum doar o cincime din carnea de porc proaspătă pentru consum, a anunțat Ioan Ladoși, președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR). Potrivit acestuia, producția de carne de porc din fermele românești este concurată serios de importurile din ce în ce mai mari, deoarece românii nu au renunțat la consum, ci doar consumă carne de porc provenită din alte țări, potrivt g4media.ro.

El a comunicat că suntem la la 5 ani și jumătate de la primul focar apărut în România la o fermă comercială și care a condus în timp la un dezastru din perspectiva producției autohtone de porci și implicit de carne de porc

”Am ajuns în situația aceasta dintr-un motiv simplu, pe de o parte, dar în același timp dureros. Motivul este foarte foarte scurt: pesta porcină africană. De aici a pornit totul, suntem la 5 ani și jumătate de la primul focar apărut în România la o fermă comercială și care a condus în timp la un dezastru din perspectiva producției autohtone de porci și implicit de carne de porc. Simplu, acesta este răspunsul”, a mai spus reprezentantul fermierilor producători de carne de porc.

 România se luptă cu pesta porcină africană din 2017, perioada în care alte țări au reușit să stingă focarele

 În opinia președintelui APCPR țările din Uniunea Europeană care s-au confruntat cu pesta porcină africană au luat măsuri drastice,  dar  în România nu s-a făcut ”nimic” bine. „Din nefericire, în țara noastră nu s-a putut face mare lucru și din cauza numărului mare de gospodării răsfirate care cresc suine”, a spus Ioan Ladoși. ”Se pune întrebarea, ca să fim proactivi, ce s-a făcut bine în această perioadă? Din păcate nu pot să vă răspund decât cu un singur cuvânt: nimic. Iar unde s-a greșit? Iarăși aș sumariza tot printr-un singur cuvânt: totul. Ați dat niște exemple de țări care într-adevăr, și ele au probleme cu pesta porcină africană, dar spre exemplu, Ungaria – ei raportează strict numai la mistreți, Polonia într-adevăr a avut un val, a avut și Bulgaria un val puternic, mai recent și în Germania, în Cehia și așa mai departe.(…), și cazul Belgiei este identic cu cel al Cehiei care a reușit după 3 ani de acțiune eficientă, dar în același timp am putea spune și drastică să fie considerată liberă de pestă porcină africană ceea ce nicio altă țară n-a mai reușit și nu știu când va mai reuși”, a mai spus reprezentantul producătorilor de carne.

Potrivit acestuia, peste 90% din cazurile de PPA din UE sunt înregistrate în România, iar cele mai multe cazuri apar în gospodării

 ”Vreau să fiu bine înțeles. Nu considerăm că fiind acest sector unul concurențial să vorbim din acest punct de vedere. Nu despre asta e vorba. Este vorba că marea majoritate, tot așa, peste 90% din cazurile de pestă porcină africană la porcul domestic apar în gospodăriile populației. Aici sunt date statistice, date publice, care pot fi consultate oricine.”, a exemplificat Ioan Ladoși, președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România.

Zeci de migranţi ilegali, reținuți de poliția din Bulgaria într-un autocar condus de un român