Unul din doi angajați români se gândește să își schimbe jobul în acest an

Chiar dacă abia s-a trecut de jumătatea lui ianuarie, unii au și făcut acest pas

Piața muncii este într-o continuă schimbare, perioada pandemiei a adus cu sine noi perspective ale locurilor de muncă. Pentru unele joburi, bucătăria sau balconul a devenit „biroul de acasă”, în alte situații a fost nevoie de o reprofilare a angajaților. Unul din doi angajați din România ia în calcul, în 2021, să își schimbe locul de muncă, iar unul din patru deja a făcut pași concreți în acest sens. Românii caută salarii mai bune și oportunități în carieră, transmite Mediafax, în urma unui sondaj realizat de platforma de locuri de muncă BestJobs.

Potrivit unui sondaj BestJobs, 54% dintre angajații români care au participat la această anchetă spun că se gândesc să-și schimbe locul de muncă anul acesta, iar 28% au făcut chiar pași concreți în această direcție.

Deși perspectivele salariale rămân în continuare principalul criteriu în funcție de care cei mai mulți angajați români (39%) aleg un job sau altul, aproape 29% dintre respondenții la sondajul BestJobs afirmă că aveau în plan să-și schimbe locul de muncă de dinainte de pandemie, pentru că își doresc o nouă provocare în carieră. Pentru 27%, însă, principalul motiv pentru care schimbarea jobului a devenit o prioritate în noul an este că nu consideră că au suficiente oportunități de dezvoltare profesională la actualul loc de muncă.

În privința beneficiilor extrasalariale, cei mai mulți angajați își doresc ca angajatorul să le ofere în acest an bonusuri de performanță (58%) și programe de dezvoltare profesională (48%), dar contează pentru mulți dintre ei și asigurările de sănătate private (24%), pensiile private (22%) sau programele de mentorat și de dezvoltare personală (21%).

Una dintre cele mai mari temeri ale salariaților români aduce „pe tapet” scăderea veniturilor (28%), în timp ce 27% se tem că ar putea prelua mai multe responsabilități din cauza lipsei de personal. Dacă în acest moment angajatorul i-ar anunța că urmează să le scadă salariul, aproape 57% dintre respondenții la sondajul BestJobs spun că ar accepta, dar și-ar căuta imediat un alt job. Doar puțin peste 15% dintre angajații intervievați afirmă că și-ar da demisia pe loc.

Sondajul BestJobs a fost efectuat în prima săptămână lucrătoare din acest an, 5-12 ianuarie, pe un eșantion de 1.171 de utilizatori de internet.

Citește și: Angajatorii vor plăti în plus telemunca
#News