Premierul Orban a transmis, luni, într-o conferință de presă, că va propuse sistarea evenimentelor private (nunți sau botezuri), în contextul în care rata de infectare este una foarte ridicată, cu zile consecutive cu peste 3.000 de cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus.

„Eu voi propune sistarea evenimentelor private, este clar că sunt focare de Covid-19. Am putea reveni la vechiul sistem cu organizarea evenimentelor cu maxim 20 de persoane, însă vedeți că mulți dintre organizatori nu respectă aceste reguli. Este posibil inclusiv să luăm măsura interdicției organizării evenimentelor private. (…) Sunt unele voci mai radicale care vor interzicerea totală.”, a spus Ludovic Orban.

În această săptămână, Guvernul va emite o nouă decizie pentru prelungirea stării de alertă, iar în cadrul acestui document se vor decide noile restricții. De săptămâna trecută, în mai multe zone din țară au fost impuse măsuri de restricționare a activităților economice, de tip restaurant, bar,precum și cele culturale, prin închiderea teatrelor și a cinematografelor.

Citește și: Firea, despre posibila carantinare. „Au găsit vinovații: credința, cultura și Horeca”

#News