Primarul Capitatei, Gabriela Firea a anunțat că toate cabinetele medicale școlare sunt pregătite pentru noul an școlar, iar de luni în cadrul acestora va începe un amplu program de testare gratuită a elevilor.

„Cabinetele medicale şcolare sunt pregătite să facă faţă oricărei provocări, iar în prima zi de şcoală demarează cel mai amplu program de testare gratuită a elevilor din Bucureşti! Am început încă de acum 2 luni dotarea cabinetelor medicale cu echipamente de protecţie pentru personalul medical, dar şi cu dezinfectanţi, materiale sanitare şi medicamente. Toate cele 441 cabinete medicale şcolare au măşti, mănuşi, halate de unică folosinţă, dar şi viziere”, susține primarul general, într-o postare pe Facebook.

69 de cadre medicale pentru cabinetele școlare

Gabriela Firea a preciat că ASSMB a încheiat contracte pe durată determinată pentru 69 de persoane – 23 de medici şi 46 de asistenţi medicali – în vederea ocupării posturilor vacante din reţeaua şcolară, iar în acest moment, „aproape toate posturile din cabinetele de medicină generală sunt acoperite” cu personal medical calificat, „un efort apreciabil ținând cont ca în 2017 deficitul era de 30% , iar numărul total de posturi a fost mărit cu 100”, a mai anunțat edilul Capitalei.

𝐂𝐚𝐛𝐢𝐧𝐞𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐥𝐞 𝐬̦𝐜𝐨𝐥𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐩𝐫𝐞𝐠𝐚̆𝐭𝐢𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐚𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐬̦𝐜𝐨𝐥𝐚𝐫! M-am asigurat personal că Primăria…

Publicată de Gabriela Firea pe Sâmbătă, 12 septembrie 2020

Triaj observațional susținut (și) stomatologi

„De asemenea, colegii din cabinetele stomatologice vor sprijini procedurile de triaj observaţional, astfel încât, ca şi la începutul anului şcolar anterior, putem asigura zilnic prezenţa unui cadru medical în toate cabinetele medicale şcolare acreditate”, a precizat Gabriela Firea.

Totodată, luni va fi demarat Proiectul «Şcoli sănătoase în Bucureşti », pentru care edilul a spus că acesta are un buget de 50 de milioane de lei şi asigură posibilitatea testării gratuite, cu aparate RT PCR, pentru toţi copii care, în urma „alterării stării de sănătate în timpul cursurilor, primesc recomandarea de investigaţii medicale suplimentare”. Mai mult, „Proiectul «Testăm pentru a salva economia și locurile de muncă » a fost extins de către Primăria Capitalei pentru a da posibilitatea și personalului didactic și auxiliar să beneficieze de testare, numărul de locuri disponibile în proiect fiind majorat de la 3.000, cât era inițial, la 27.000”, a concluzionat Gabriela Firea, candidatul la un nou mandat la Primăria Generală.

Citește și: Gabriela Firea: „Sănătatea copiilor noștri este pentru mine pe primul plan!”

#News