Adela Popescu, radu Vâlcan și „bebe A” (Instagram)

Adela Popescu a născut al treilea băiat al cuplului pe care îl face cu Radu Vâlcan, un copil de „nota 10”, care „face mai mult ca zece fetițe”, potrivit unei postări făcute de proaspăta mămică.

„S-a înfăptuit! Băiețelul nostru a venit pe lume să ne arate că el face mai mult ca zece fetițe. :))) Și face! Că e minunat, a luat nota 10, are 3,620 kg și s-a născut după o agonie de aproape patru ore. Eu nu mă mai satur să îl pup, să îl miros și să îi povestesc despre năzdrăvanii de frațiori ce îl așteaptă acasă”, a scris Adela Popescu pe Instagram.

Aceasta a precizat faptul că Radu a avut voie să intre în salon, cu permisiunea maternității, dar doar pe baza unui test PCR negativ sau a dovezii vaccinarii anti covid. Adela a făcut precizarea mai ales că în poza postată de Instagram era alături de noul membru al familiei, dar și de tatăl, Radu.

De altfel, cei doi părinți au fost prinși într-o ipostază foarte haioasă, la care Adela a ținut să menționeze, plină de umor: „scumpe, în poza asta zici că tu ai născut”.

Adela, așteptată acasă, cu brațele deschise

În exclusivitate pentru a1.ro, Radu Vâlcan a declarat că soția lui se simte bine în momentul de față, mai mult, că urmează să ajungă acasă, cât de curând, unde este așteptată de cei doi frați mai mari ai juniorului. „Adela și cel mic se simt foarte bine. Ea se recuperează încet, încet, în câteva zile îi aduc acasă. Acolo unde frățiorii abia așteaptă să-l cunoască. L-au văzut doar în poze, pentru că nu am putut veni cu ei in vizită”, a spus Radu Vâlcan pentru a1.ro.

Numele începe cu A

Cât privește numele celui mai mic membru al familiei Popescu – Vâlcan, potrivit a1.ro, acesta va începe tot cu litera „A”, la fel ca și la cei mari. De altfel, Radu nu a dorit încă să dezvăluie care este numele copilului.

În februarie, pe când Radu Vâlcan împreună cu soția sa au anunțat sexul bebelușului lor, au dezvăluit în exclusivitate pentru a1.ro reacția fiilor lor. Alex și Andrei, cei doi băieței ai lui Radu Vâlcan, erau extrem de încântați că vor avea un frățior.

Citește și: Radu Vâlcan povestește cum a cerut-o în căsătorie pe Adela Popescu