Fostul premier italian Silvio Berlusconi a murit 

Silvio Berlusconi a fost internat vinerea trecută pentru un „control programat” din cauza leucemiei cronice de care suferea de ceva timp.

Silvio Berlusconi, fostul premier al Italiei, a murit, anunță agenția de presă italiană ANSA. Silvio Berlusconi a fost internat vineri în spital, pentru o serie de „teste programate”, în legătură cu leucemia care i-a fost descoperită în urmă cu puțin timp, potrivit digi24.ro.

Fratele său, Paolo, și fiica sa, Marina, au sosit luni dimineață, în jurul orei 09.30 (10.30 ora României), la spitalul San Raffaele din Milan.

 Fostul premier al Italiei a fost internat de mai multe ori în ultima perioadă. În urmă cu două luni au apărut informații potrivit cărora Silvio Berlusconi suferea de cancer (leucemie), iar politicianul, în vârstă de 86 de ani, se arăta optimist că va trece cu bine peste această situație. „Am reuşit să revin chiar şi din situaţii dificile şi delicate”, a declarat el pentru un ziar care face parte din imperiul său mediatic.

Medicul său curant, dr. Alberto Zangrillo, recunoștea că fostul premier italian suferă de „o patologie gravă” şi se află într-o situaţie „dificilă”.„Este clar că vorbim despre un pacient a cărui vârstă o cunoaşteţi cu toţii, cu o patologie şi o complicaţie care au fost precis definite”, declara dr. Zangrillo la începutul lunii aprilie.

Starea sa de sănătate s-a deteriorat în ultimii ani. La sfârşitul anului 2020 a avut COVID-19 şi pneumonie, în timp ce în anii anteriori a trebuit să fie internat pentru o infecţie a tractului urinar și în 2016 a suferit o operaţie la inimă.

Berlusconi a exercitat funcţia de prim-ministru de trei ori, la intervale diferite, între 1994 şi 2011. De asemenea, fostul lider politic italian s-a confruntat cu numeroase scandaluri, mai ales în legătură cu celebrele sale petreceri „bunga bunga”.

Un asteroid cu diametru de un kilometru se apropie de Pământ