Adela Popescu, misiune imposibilă. Două ore „off-line”

Provocarea anului pentru ea și Radul Vâlcan

Adela Popescu a luat o decizie radicală și începând de luni, că așa stă bine oricărei decizii, a schimbat regulile casei. Concret, aceasta îți dorește ca pentru două ore viața din casa familiei Popescu – Vâlcan să fie una„off-line”. Dacă va fi greu sau ușor vom afla peste ceva vreme, că sigur ne va ține Adela Popescu la curent cu asta. Fie în cadrul emisiunii „Vorbește lumea”, de la Pro TV, fie în orele online.

„Scumpeteo, vorbește acum cât mai poți”, a descris pe Instagram o poză în care apare Radu, cu telefonul lipit de ureche. „Să știți că eu și @raduvalcan am luat o decizie importantă. Sperăm să reușim. Începând de astăzi, dupa 16:00, adică din momentul în care ajung copiii acasă, două ore, telefoanele noastre vor sta pe silent la distanță de noi. Vrem ca măcar două ore dintr-o zi atenția noastra toată să fie îndreptată unii către alții. Știu că pare puțin, ne dorim să mai creștem intervalul, dar o luăm ușor”, și-a anunțat demersul Adela Popescu.

De altfel, aceasta a afirmat că mai erau niște lucruri trecute pe lista de „rezoluții” pentru anul 2022, dar se mulțumește dacă îi iese măcar asta. „Voi ce «ajustări» v-ați propus”, își întreabă prezentatoarea urmăritorii de pe social media.

Adela, de la muzică, film și televiziune, la „mamă de trei”

Adela Popescu a cochetat și cu muzica, nu doar cu actoria, aceasta fiind voce pentru multe dintre hiturile DJ Project. Însă pentru a ajunge pe scenă, Adela a fost nevoită să facă o serie de compromisuri, cel mai mare fiind cel legat de plecarea din casa părintească și mutarea la București, pe vremea când avea numai 13 ani. Acum nu mai regretă decizia, dar la acel moment, drumul i-a fost presărat cu lacrimi.

„La 13 ani m-am despărțit și eu de părinți, când am venit la București. Știu că îi făceam cu mâna Claudiei, prietenei mele. Am plâns. Locuiam la mătușa-mea. A fost foarte… Am vrut să mă fac mare”, a dezvăluit Adela Popescu, în cadrul emiusiunii „Vorbește lumea”.

Adela Popescu a născut, în iulie 2021, al treilea băiat al cuplului, Adrian, un copil de „nota 10”, care „face mai mult ca zece fetițe”, potrivit unei postări făcute de proaspăta mămică. Cel mai mare dintre copii, Andrei, este născut în iunie 2016, iar cel mijlociu, Alexandru, a împlinit trei ani în decembrie 2021.

Citește și: Adela Popescu, o mamă cu program întreg