Fostul prefect al judeţului Galaţi Gabriel Avrămescu, eliberat din funcţie joi, a fost numit consilier de stat în cadrul Cancelariei Primului Ministru. Avrămescu era în funcția de prefect de Galați din decembrie 2019, iar acum, în locul său a fost numit subprefectul Eugen Hristache.

Decizia de numire a lui Avrămescu a fost deja publicată în Monitorul Oficial, iar din acestă funcție, fostul prefect se poate ocupa și de filiala PNL din Buzău, unde a fost numit intermediar. „Vreau ca în continuare să fac parte din ceea ce înseamnă reforma statului, de această dată și cu responsabilitate politică, nu doar administrativă. Mă voi ocupa de reorganizarea organizației PNL Buzău, acolo unde, în alegerile parlamentare, mă voi lupta chiar cu președintele PSD, care va candida în acest județ. Nu pot decât să-i mulțumesc domnului Ludovic Orban pentru încrederea cu care m-a învestit”, a declarat Avrămescu, citat de cotidianul Viața liberă.

După rezultatele slabe obținute la alegerile locale din 27 septembrie, șeful filialei, Cristian Romanescu și-a dat demisia. PNL Buzău a obţinut 10 primării din totalul de 87, în timp ce candidatul PNL la Primăria Buzău, dr. Adrian Zoican, s-a clasat pe locul doi, dar având un scor electoral de 10 ori mai mic decât candidatul PSD, primarul Constantin Toma.

Citește și: Liviu Pleșoianu, tranșant. „Problema suntem noi, românii!”

#News