USR îşi suspendă activităţile publice de precampanie, desfăşurate în stradă, şi distribuirea directă de materiale de promovare door to door, în contextul cazurilor de coronavirus.

USR se teme de coronavirus

„Biroul Naţional al USR a decis, luni seară, în cadrul unei şedinţe extraordinare dedicate situaţiei generate de epidemia de coronavirus, suspendarea la nivelul partidului a activităţilor publice de precampanie desfăşurate în stradă cu cetăţenii şi a activităţilor door to door de distribuire directă de materiale de promovare”, anunţă, marţi, reprezentanţii formaţiunii.

De asemenea, USR a decis costituirea unui comitet de criză, alcătuit din parlamentarii Adrian Wiener, Tudor Rareş Pop, Emanuel Ungureanu şi europarlamentarul Nicu Ştefănuţă, care va coordona poziţiile partidului în perioada crizei curente.

Mesaj transmis de Barna

”Am decis aseară (n.r. – luni), împreună cu colegii mei din USR, să suspendăm activităţile publice de precampanie desfăşurate în stradă şi activităţile door to door de distribuire directă de materiale de promovare, pentru a limita riscurile asociate în actualul context”, a scris marţi preşedintele USR, Dan Barna, pe Facebook.

Şi PLUS, celălalt partid din Alianţa 2020 USR-PLUS a decis să înfiinţeze o celulă de criză, coordonată de fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

Grupul de comunicare strategică anunţă că opt noi cazuri de coronavirus au fost confirmate, marți, în România, toți pacienții fiind din București.

8 cazuri de COVID-19 în București

”Sunt confirmate pozitiv la testul coronavirus (COVID-19) un număr de 7 cazuri, din Bucureşti. – 3 sunt în legătură cu cazul Gerota, 1 este contact al primului infectat din Bucureşti, 3 sunt cetăţeni care au călătorit în Israel, Germania şi Marea Britanie”, a anunţat Grupul de comunicare strategică. 

Citește și Fake news-ul se plătește cu dosar penal

Ulterior, a fost conformat şi al optulea caz, un bărbat care a călătorit în Israel.

Este cel mai mare număr de îmbolnăviri confirmat într-o singură zi în țara noastră.

Bilanțul îmbolnăvirilor a ajuns la 25.

#NEWS