Fake News-ul, pedepsit de lege

Vă amintiți de ofițerul bolnav de Coronavirus depistat în cursul zilei de ieri? Ei, bine, cazul se complică, întrucât povestea lui tocmai ce a devenit subiect de fake news. Și nu orice fel de fake news, ci unul care tocmai ce s-a pricopsit cu un dosar penal pentru răspândire de informații false.

Astfel, Bogdan Despescu, secretar de stat în cadrul MAI, a spus de curând cum că fake news-ul din jurul pacientului de la Spitalul „Gerota” va urma să aibă consecințe penale.

Ofițerul MAI în rezervă a fost diagnosticat cu Coronavirus de curând, după ce călătorise în Israel. Faptul că în spațiul public s-a declarat cum că se știa de starea sa de sănătate încă din data de 7 martie reprezintă răspândire de informații false.

„Nu putea să existe un asemenea mesaj în ziua de 7 martie având în vedere că testul cu privire la pacient a fost confirmat în seara de 9 martie. (…) Având în vedere situaţia creată, la nivelul Poliţiei Române s-au iniţiat cercetări, s-a înregistrat dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de comunicare sau răspândire de date şi informaţii false”, a spus Bogdan Depescu, potrivit Mediafax.

De asemenea, tot în spațiul public au apărut informații potrivit cărora, înainte să fie suspectat de Coronavirus, ofițerul MAI ar fi împărțit mărțișoare. Însă cum momentan autoritățile nu au confirmat această ipoteză, au declarat că vor face investigații ca să afle adevărul.

Citește și: Cum să eviți coronavirusul: 10 instrucțiuni de care chiar să ții cont

#News