Statuia lui Brukenthal, de la Sibiu, a fost vandalizată

A fost deschisă o anchetă penală, după ce un bărbat a fost surprins când i-a lăsat baronului o pungă cu vopsele ce au format „tricolorul”

Polițiștii sibieni au anunțat demararea anchetei în cazul bărbatului care a vandalizat statuia lui Samuel von Brukenthal din Piața Mare. Potrivit acestora, gestul bărbatului care a „aruncat” cu vopsea „tricoloră” a fost surprins de camerele de supreaveghere din zonă.

„În cursul acestei dimineți, în jurul orei 8.00, Poliția Locală Sibiu a sesizat Poliția Municipiului Sibiu cu privile la faptul că, azi, în jurul orei 6.00, conform imaginilor surprinse de camerele de luat vederi, o persoană de sex masculin ar fi aruncat cu o substanță ce pare a fi vopsea pe statuia înfățișându-l pe Samuel von Brukenthal instalată în Piața Mare din municipiul Sibiu”, a transmis Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu, citat de Turnul Sfatului.

Ca urmare a investigațiilor preliminare efectuate, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul de Investigații Criminale, s-a deschis o anchetă penală având ca obiect săvârșirea infracțiunii de distrugere, în prezent fiind în derulare cercetări în vederea identificării persoanei în cauză și aplicării măsurilor legale în consecință, mai spun polițiștii.

Statuia lui Samuel von Brukenthal a fost inaugurată în septembrie, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la nașterea baronului.  

Monumentul a fost contestat de cei care îl consideră pe baronul Samuel von Brukenthal responsabil de moartea lui Horea, Cloșca și Crișan. În septembrie, aproape 200 de persoane au participat la un protest în centrul Sibiului, cerând ca statuia să fie dată jos.

De altfel, în ziua protestului împotriva statuii lui Brukenthal, reprezentanţii muzeului ce îi poartă numele au scris pe pagina oficială de Facebook: „Chiar dacă Samuel von Brukenthal nu a avut nici o legatură cu execuţia lui Horea, Cloşca şi Crişan, aşa cum ne arată mai mulţi istorici, totuşi Brukenthal l-a trimis la Alba Iulia pe pictorul aflat în acea vreme la Sibiu, Anton Steinwald. Lucrul acesta este bine punctat de cel care s-a ocupat despre Răscoala Lui Horea, D. Prodan, publicată la Bucureşti”.

Citește și: Procurorii s-au autosesizat în cazul dezvăluirilor făcute de un fost asistent din Sibiu