Procurorii s-au autosesizat în cazul dezvăluirilor făcute de un fost asistent din Sibiu

Potrivit acestuia, pacienții internați în secția ATI a Spitalului Județean Sibiu erau legați și sedați

Prim-procurorul Ion Veștemean a anunțat astăzi că Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu se va autosesiza în cazul dezvăluirilor făcute la Turnul Sfatului de un fost asistent medical din Spitalul Județean, cu privire la nereguli identificate în secția ATI Covid.

În acest caz va fi deschis un dosar penal de cercetare pentru omor. „Acum am ieșit din biroul procurorului, l-am pus în temă cu informațiile și va face sesizarea din oficiu. Suntem în faza incipientă, însă este cert că ne vom sesiza din oficiu în acest caz. Decizia a fost luată în urma apariției articolului din Turnul Sfatului”, a precizat Ion Veștemean, pentru TS.

Concret, un cadru medical de la secția ATI din Spitalul Județean Sibiu a făcut acuzații grave la adresa politicii spitalului. Mai exact, acesta a acuzat  că pacienții suferinzi de Covid-19 ar fi legați de paturi cu feșe și ar fi sedați – totul pentru liniștea cadrelor medicale.

Practică obișnuită pentru ATI

Potrivit presei locale, medicul Șef al Secției ATI a Spitalului Clinic Județean Sibiu, Mihai Sava a precizat că aceasta este o practică în toate secțiile de terapie intensivă, „fiind utila la pacienții agitați, până când se instalează efectul sedativelor administrate sau atunci când creșterea dozelor de sedative pot duce la istalarea unor reacții adverse amenințătoare de viață. Un pacient agitat poate să se autolezeze prin smulgerea cateterelor, abordului venos sau chiar a sondei necesare ventilației mecanice. Pentru această practică există un protocol intern al SCJU Sibiu.”, a declarat Sava.  

Mai mult, sedarea în terapie intensivă se face doar la pacienții agitați pentru ca aceștia să nu-și inducă leziuni proprii. De asemenea sedarea are rol anxiolitic la această grupă de pacienți supuși unui stres psihic foarte mare. „Sedarea se face cu doze cât mai mici, titrate, specifice fiecărui pacient, de medicație sedativă astfel ca acestea să nu inducă reacții adverse severe. La pacienții cu intubație orotraheală (IOT) sunt necesare nivele de sedare mult mai profunde pentru ca aceștia să poată tolera tehnicile de ventilație mecanică.”, a mai precizat medicul ATI.

Aproape 400 de pacienți decedați în Terapia Intensivă de la Sibiu

De altfel, SCJU Sibiu a anunțat demararea unei anchete interne cu privire la activitatea secției ATI – Covid, „pentru a identifica și remedia eventualele probleme”.

De la începutul pandemiei, până în prezent în cadrul secţiei ATI Covid au fost internaţi 570 de pacienţi dintre care 152 au fost transferaţi înapoi pe secţia de provenienţă cu o evoluţie favorabilă a stării de sănătate (secţia ATI nu face o externări), 397 au decedat iar 21 sunt internaţi în prezent. Subliniem că în secţia ATI ajung pacienţii în stare foarte gravă, care necesită suport respirator, se arată într-un comunicat de presă al SCJU Sibiu, citat de Digi24.

Citește și: Centre mobile de vaccinare pentru mediul rural, din aprilie