Biletele STB, valabile 60 de minute pe toate liniile

Pentru o mai bună mobilitate a bucureștenilor, dar și o eficientizare a călătoriilor cu STB

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan a anunțat, luni, că bucureștenii vor putea achiziționa bilete de călătorie, prin aplicația STB, acestea urmând să fie valabile pentru toate liniile, timp de 60 de minute. Prețul rămânând la 1,3 lei.

„Începând de astăzi, o călătorie cu mijloacele de transport în comun STB, achitată prin platforme electronice de plată (SMS sau Aplicație), este valabilă timp de o oră din momentul achiziționării și poate fi utilizată pe mai multe mijloace de transport pentru a parcurge traseul. Prețul biletului rămâne neschimbat, 1,3 RON.”, a scris Nicușor Dan, pe pagina de Facebook.

Acesta a dat și câteva exemple concrete pentru explicarea acestui nou sistem de taxare, prin care de altfel este încurajată plata electronică, mai ales în perioada pandemiei. Un avantaj al „acestui bilet orar este faptul că orice persoană care schimbă mai multe mijloace de transport economisește bani și timp, tocmai pentru că, în decurs de o oră, va plăti o singură dată prețul biletului. O consecință directă a introducerii acestui mod de plată ne dorim a fi încurajarea achitării călătoriei de cât mai mulți beneficiari și, astfel, evitarea pierderilor prin neplată din diferite motive, așa cum se întâmplă din păcate, în prezent”, a mai precizat edilul.

Un sistem aplicat și în alte părți din țară

Un astfel de sistem de achiziționare al „biletelor orare” este pus în aplicare în Brașov, biletele fiind valabile pe toate traseele, timp de 50 de minute, la prețul de 2,5 lei/călătorie. Singura excepție este cea cu privire la traseul spre Poiana Brașov, unde biletul este de 6 lei/călătorie. La Galați, autoritățile locale sunt în faza în care încearcă implementarea acestui sistem, unul cu succes de altfel.

„Cel mai important acum, pe termen scurt, îmi doresc ca mijloacele de transport în comun să fie civilizate, să fie curate și predictibile. Pentru a încuraja bucureștenii să folosească mai mult transportul în comun, trebuie să le oferim cu prioritate aceste condiții”, a concluzionat edilul Capitalei.

Citește și: Călătoria cu metroul s-ar putea scumpi