Foto: Pixabay.com

Când am ales Clujul pentru facultate, am ales și un apartament. Era într-un cartier modest, domnea liniștea și mi-a plăcut să am natura aproape. Mult mai aproape de stilul meu de viață decât căminele studențești sau viața de noapte tipică primei tinereți. Aveam vreo 18 ani și orașul m-a învățat să respect și oameni, și lege.

Chiar și pe vreme de pandemie Clujul ține să rămână în fruntea țării. Că așa a vrut mereu. Nu contest civilizația din Cluj, diferența de mentalitate dintre ardeleni și restul țării și nici faptul că am avut mereu de învățat câte ceva de la ei.

Orașul a știut mereu să se laude cu buna organizare, respectul de sine, festivaluri, o viață europeană, o viață mai altfel. Iar dacă orașul se vrea unul disciplinat și serios, pandemia îl cam schimbă. Desigur, nu generalizăm. Clujul rămâne și va fi mereu disciplinat și organizat. Doar că, la începutul lui mai, a organizat o mică petrecere cu muzică ambientală, ceva vin și veselie.

Vorbim de un restaurant din centrul orașului care a decis să servească și polițiști, fără să știe că servește polițiști. În urma unei sesizări conform căreia e prea multă voie bună în restaurantul din oraș, polițiștii au decis să participe. Personalul era la datorie, muzica era tot acolo, clienții se bucurau, boxele răsunau.

E interesant. Îi știam ceva mai serioși și mai puțin petrecăreți pe clujeni. Și, mai ales, îi știam mai respectuoși cu legea. Și știam că au și o memorie bună. Nu cred că au uitat că ne aflăm încă în pandemie și că restricțiile se aplică, chit că trăiești în Ardeal sau în Moldova.

Partea amuzantă: poliţiştii au renunțat la uniformă, au decis să se dea drept clienți. Clienți fiind, au şi fost serviţi de personalul restaurantului. Frumos, rapid și civilizat. Ca-n Ardeal, când vezi petrecăreți:

”Poliţiştii din cadrul Secţiei 1 a Poliţiei Cluj-Napoca au surprins în flagrant angajaţii unui restaurant situat pe strada Napoca din municipiu în timp ce serveau mai multi clienţi aflaţi în interior, contrar prevederilor legale. În cauza a fost întocmit un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal”, au spus reprezentanţii Poliției Cluj.

Citește și: Petrecerile COVID-19: iresponsabilitate cu scopul imunizării

#News