Gabriela Firea îi acuză de lașitate pe consilierii din Sectorul 1

Întâmpinată de o sală goală

Fostul edil al Capitalei, Gabriela Firea a fost în vizită la Primăria Sectorului 1, unde a vrut să discute cu consilierii locali pe tema delicată a celor patru spitale ce vor trece din administrarea primăriei de sector în cea a municipalității. Acest demers a stârnit o serie de nemulțumiri, atât din partea consilierilor social-democrați, cât și al conducerilor celor patru unități spitalicești. Firea i-a acuzat pe consilierii absenți de lașitate, dar a precizat că nu se oprește aici, ci va continua demersurile juridice și adminstrative pentru abrogarea proiectului de HCL de joia trecută.

Am luat cuvantul azi, ca senator, la sedinta Consiliului local al Sectorului 1, pentru a salva cele 4 spitale lasate de izbeliste de catre noul primar al sectorului 1 si majoritarea Pnl – Usr – Plus – Pmp. Oameni politici fara inima si responsabilitate fata de cetateni. Cu lasitate, au refuzat sa participe la sedinta convocata de consilierii social – democrati de la Sectorul 1, asa ca sedinta nu a indeplinit cvorumul ( foto cu scaune goale; ridicol!). Acesta este respectul politicienilor #DrepteiUniteîmpotrivaOamenilor fata de cetateni!

Gabriela Firea, pe Facebook

„Nu ne oprim aici!”

Senatoarea PSD i-a „săgetat” atât pe consilierii absenți, cât și pe Clotilde Armand. „Probabil ca si doamna primar, si doamnele si domnii consilieri locali se ocupau cu probleme personale sau ale prietenilor politici care au inceput, deja, sa capuseze bugetul primariei sectorului 1! Bani pentru sanatate nu au, dar pentru clientii politici se gasesc! Nu ne oprim aici!

Vom continua demersurile juridice si administrative, astfel incat sa revocam sau sa obtinem abrogarea proiectului care a taiat finantarea spitalelor”, a concluzionat fostul primar general.

Citește și: Nicușor Dan, dispus să preia spitalele refuzate de Armand

Replica primarului de sector

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand a continuat „războiul” pe rețelele de socializare, unde a precizat că grupul social democrat a fost primit în Sala de Consiliu, chiar dacă niciunul dintre consilierii USR PLUS, PNL și PMP nu au vrut să participe la aceasă discuție.

„Astăzi am avut o vizită la Primărie. Un grup de parlamentari PSD în frunte cu dna. Firea. De ce au venit? Propagandă și ipocrizie. PSD a convocat vineri o ședință să anuleze HCL-ul prin care spitalele din Sectorul 1 trec în administrarea unităţilor sanitare. Acum, spre deosebire de trista administrație PSD din trecut când dna Firea nu lăsa pe nimeni în Primăria Capitalei să participe la ședințele CGMB eu le-am dat voie acestor manipulatori PSD în Sala de Consiliu și i-am lăsat să vorbească singuri. Da, da. Au vorbit singuri. La propriu. Sala era goală. Pentru că USRPLUS, PNL, PMP n-au participat la acest circ mizerabil mediatizat de PSD. Așadar, rămâne cum am stabilit… dnă senator. Nu se taie finanțarea banilor de la spitale așa cum fals ați declarat”, a scris Clotilde Armand, pe Facebook.

Citește și: Alexandru Ulici: „Nu se poate discuta cu doamna primar”