Nicușor Dan și Gabriela Firea

Candidatul la funcția de primar general al Capitalei, Nicușor Dan (susținut de PNL și alianța USR PLUS) a provocat-o, încă o dată, pe Gabriela Firea o întâlnire, în trei „episoade”, în ultima săptămână de campanie electorală. Mai mult, acesta a precizat că nu se află la prima provocare adresată actualului primar general.

„O invit pe Gabriela Firea la trei dezbateri, în ultima săptămână de campanie: miercuri – 23 septembrie, joi – 24 septembrie, vineri – 25 septembrie, în sala de consiliu, cu toate televiziunile care vor să vină. Deci, nu mai depindem în felul acesta de invitații pe care televiziunile să ni le facă. O invit să organizăm împreună această dezbatere, unu la unu, cu un moderator pe care îl alegem și cu toate televiziunile de față.

În felul acesta putem să discutăm și dacă a atras un miliard de euro fonduri europene, cum zice ea sau 30.000.000 cum zic eu și câte au fost investițiile în infrastructură și dacă s-a făcut o revoluție în trafic și dacă dispar sau nu dispar spații verzi și dacă a reabilitat 52 de km de conductă, cum zice ea, sau 680 de metri, cum zic eu”, a declarat Nicușor Dan, într-o conferință de presă, înaintea ședinței Consiliului General al Capitalei.

Conferință de presă de la sediul de campanie || Alături de liderii consilierilor generali ai PNL și USR, demontăm cele mai recente minciuni ale primarului PSD Gabriela Firea.

Publicată de Nicușor Dan pe Duminică, 6 septembrie 2020

„Putem să discutăm și de cele peste 15.000 de sesizări pe care le-au făcut cetățenii până în momentul acesta pe BucureștiUmilit.ro, probabil că o să fie mult mai multe la momentul acela.

Deci, discutăm de bilanțul real al Primăriei Capitalei și de proiectele fiecăruia dintre noi”, a mai spus Nicușor Dan, principalul contracandidat al actualului primar.

Citește și: Provocările candidaților la alegerile locale

#News