Turismul nu se lasă înfrânt de anul pandemic, iar Paralela 45 se gândește la binele românilor și lansează curse directe spre Hurghada, Zanzibar, Ras al Khaimah-Dubai, Republica Dominicană şi Maldive.

Cursele pornesc din Bucureşti şi din Cluj-Napoca, în vacanţa intersemestrială a elevilor. Acțiunea vine ca rezultat al unei cereri neașteptate: românii au preferat destinații exotice pentru a petrece Sărbătorile de Iarnă și Revelionul.

Comunicatul de presă al agenției arată că există 17 zboruri directe, lansate spre Hurghada, Maldive, Zanzibar, Punta Cana, Ras al Khaimah. Perioada se încadrează între 14 ianuarie şi 11 martie și reprezintă o alternativă care nu va afecta foarte mult buzunarul românilor.

De asemenea, zborurile pentru vacanţa elevilor sunt programate în funcție de orașul de reședință.

Din București se poate pleca începând cu data de 26 ianuarie spre Maldive, Hurghada, Zanzibar şi Ras al Khaimah, iar de la Cluj-Napoca spre Zanzibar pe 29 ianuarie şi spre Maldive pe 30 ianuarie.

Paralela 45 lansează noi curse charter spre destinații exotice, inclusiv cu avioane Tarom, după cererea mare de Revelion. Cât costă un sejur

Vacanța de după Revelion: reduceri de până la 35%

În ceea ce privește cazarea, reducerile rămân în top: există reduceri de până la 35% pentru unele hoteluri, vacanţa în Hurghada costă de la 434 de euro/persoană/7 nopţi, în Zanzibar, de la 1.945 de euro/persoană/7 nopţi, iar în Ras al Khaiman, de la 658 de euro/persoană/7 nopţi. Pentru zborurile de la Cluj-Napoca, preţurile pentru vacanţe încep de la 1.898 de euro/persoană/7 nopţi în Zanzibar şi 1.390 euro/persoană/6 nopţi în Maldive.

De Revelion, în premieră pentru noi, am oferit vacanţe pe curse charter în destinaţii exotice unde se mergea iarna pe curse de linie şi, tot pentru prima dată, unele zboruri au fost realizate cu avioanele companiei naţionale Tarom. Mai mult de 1.000 de români au fost în vacanţa de Revelion în Maldive şi Zanzibar, ca alternativă la zonele de schi, închise deocamdată, sau pentru că şi-au dorit o vacanţa în locurile unde temperaturile sunt cu mult mai mari faţă de România”, a declarat Alin Burcea, directorul general al agenţiei Paralela 45.

Alternativă sau o vacanță prelungită, oferta agenției nu poate fi ignorată. Ținând cont de cerere, oferta nu s-a lăsat așteptată, iar românii cu turismul în sânge pot începe anul într-un mod optimist, călătorind spre destinații exotice, în siguranță și profitând de reducerile de după sărbători.

Citește și: Logica CFR: Trenurile de sărbători vor circula fix după sărbători

#News