Ionuț Pucheanu, primarul orașului Galați

Ionuț Pucheanu, primarul reales al Municipiului Galați a fost confirmat ca fiind infectat cu noul Coronavirus. Anunțul a venit chiar de la acesta care a postat pe pagina sa de socializare în urmă cu foarte puțin timp un mesaj din care rezultă faptul că testul i-ar fi fost confirmat ca fiind pozitiv. Nu este clar în ce condiții a contactat primarul Pucheanu virusul și, momentan, nici care sunt contacții acestuia direcți.

Potrivit declarațiilor lui Ionuț Pucheanu, acesta prezintă simptome ușoare, declarându-se, în continuare, capabil să-și continue îndatoririle de edil, cele care pot fi îndeplinite de la distanță, având în vedere că primarul s-a autoizolat încă de la primele semne de întrebare.

Primarul Ionuț Pucheanu: „Am fost testat pozitiv cu noul coronavirus și m-am autoizolat imediat”

„Am fost testat pozitiv cu noul coronavirus și m-am autoizolat imediat cum au apărut primele semne. Am simptome ușoare, pot să mă ocup în continuare de treburile curente ale Primăriei și sunt în legătură permanentă cu colegii din aparatul administrativ. Activitatea instituției se desfășoară în condiții normale, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare. Sănătate multă tuturor!”, a declarat Ionuț Pucheanu, primarul reales al Municipiului Galați.

Citește și: Galați. Municipiul și CJ-ul, cu PSD înainte

#News