Dragoș Săvulescu și Angela Martini, părinții unui copil născut în Dallas

Omul de afaceri, fugit în Italia, în momentul în care a fost condamnat, își vede liniștit de viața de lux

Omul de afaceri român Dragoș Săvulescu și fotomodelul Angela Martini sunt în culmea fericirii, după ce au devenit părinții unui copil  cu ajutorul unei mame surogat. De altfel, putem numi familia Săvulescu-Martini una intenațională, dat fiind faptul că fotomodelul este din Albania, iar cel mai nou membru, micuțul Kyree, este născut în Dallas, SUA.  Anunțul privind nașterea copilului a fost făcut de Angela, pe contul său de socializare.

„Fiul nostru-Kyree Martini Săvulescu, iubirea noastră eternă, s-a născut ieri 2 decembrie 2021 în Dallas, Texas. Am fost norocoși să avem propriul nostru copil cu ajutorul unei mame surogat. Vom fi mereu recunoscători ființei excepționale care ne-a purtat băiețelul! Inimile noastre sunt pline de iubire și fericire! Bine ai venit în această lume, Kyree!”, a scris Angela Martini pe Instagram.

Săvulescu, dat de gol pe social media

Tot pe Instagram, în urmă cu câteva luni, Angela Martini posta imagini din Grecia, locul în care se afla în vacanță alături de omul de afaceri și un grup de prieteni. Postarea a fost suficientă ca oamenii legii din Grecia să îl rețină pe român, însă extrădarea acestuia devin tot mai dificilă. Dragoș Săvulescu este greu de extrădat, după ce Curtea de Apel a Mării Egee din Syros a respins cererea de extrădare făcută de România. Pentru Săvulescu aceasta este a doua „ratare” a extrădării după cea din Italia.

Reamintim că Dragoș Săvulescu era plecat în Italia, în 2019, în momentul în care instanța din România l-a condamnat, la 5 ani și jumătatea cu executare, în dosarul Retrocedărilor din Constanța. Inițial acesta s-a s-a predat, însă instanța din Italia a schimbat condamnarea din „cu executare” în „închisoare cu suspendare”.

În octombrie 2020, cu puțin timp înaintea deciziei autorităților italiene de a-l lăsa pe acesta liber, în ciuda sentinței emise de instanța din România, Săvulescu se considera nedreptățit, mai mult, că nu este un criminal, ci „un om care luptă pentru justiție și pentru propria viață, în condițiile în care o mare nedreptate mi s-a făcut! Și sunt un învingător!”.

Citește și: Darius Vâlcov are dor de ducă. Ca să scape de pușcărie, fostul consilier al Vioricăi Dăncilă cere cetățenie italiană