Denisa de la Bambi și munca din spatele succesului

Fosta artistă o are ca model de femeie de afaceri pe Coco Chanel

Denisa Tănase este creatoarea brandului „My Geisha”. Pasul în lumea aromelor l-a făcut în urmă cu trei ani, când a fost încurajată de Mircea Brânzei, cel care din această vară îi este soț. Astfel, că dintr-o „consumatoare de arome”, cu o investiție infimă, de numai 500 de euro, a ajuns astăzi să aibă o afacere de milioane.

În podcastul realizat de Mihai Morar, Denisa a mărturisit secretul succesului, dar mai ales, susținerea necondiționată a jumătății sale din trupa Bambi, sora sa, Raluca.

„Secretul reușitei este în primul rând foarte multă muncă. Și când spun foarte multă, mă refer la muncă, zi de zi, fără oprire. În al doilea rând, am avut ambiția să urmăresc ideile pe care mi le-am proiectat. Am avut familia lângă mine. În primele 8 luni nu am avut niciun angajat. Lucram din mansarda firmei lui Mircea. Mi-a făcut și mie o măsuță, iar de acolo livram colete”, a spus Denisa în cadrul podcastului lui Mihai Morar.

În cei trei ani de când ideea sa a prins contur, au fost deschise peste 40 de magazine, atât în țară cât și în străinătate. Iar în anul 2020, unul sub semnul pandemiei, după vreo două săptămâni în care, o reacție umană, de teamă, roțile au fost repuse în mișcare, iar la finalul anului fiscal, firma a înregistrat o creștere fulminantă. „Lucrurile se fac într-un mod conștient și există foarte puțin hazard. Există, dar în momentul acela intervine factorul decizional în care trebuie să analizezi și, foarte repede, să iei o decizie. Trebuie să ai curaj. La începutul pandemiei am avut același instinct, unul uman, să mă speri. Mă uitam la știri, vedeam firme închise, oameni concediați, două săptămâni am fost într-o depresie totală și chiar ne gândeam: «Chiar acum a venit pandemia asta, când am scos și noi capul în lume și să construim ceva! »”, a spus Denisa.

De altfel, aceasta a dat exemplul lui Coco Chanel, pentru care perioada războiului a fost o perioadă înfloritoare, tocmai prin adaptarea afacerii la acele vremuri. „M-am gândit că am două soluții. Să stau să îmi plâng de milă sau să găsesc o soluție. Noi am intrat destul de bine în pandemie, căci sunt o fire strângătoare și îmi las tot timpul în cash-flow-ul firmei o zonă de confort și încerc să nu scad sub ea, indiferent de investițiile pe care le avem de făcut”, a mai spus fosta artistă devenită femeie de afaceri.

Mai mult, Denisa consideră că poți reuși într-o afacere și dacă nu ai cunoștințele necesare, care pot veni pe parcurs, așa cum a fost cazul său, dar ceea ce nu se învață „din cărți”. „Viziunea și curajul. Îndrăzneala, determinarea de a visa și de a crede că poți  face lucruri. Asta este reală, deși știu că sună puțin din cărți. Eu sunt dovada”, a mărturisit Denisa Tănase.

Citește și: Denisa de la Bambi, nuntă pe Riviera Franceză