Prințesa Urbană și-a găsit un nou „regat”

„Pentru prima oară în viaţa noastră cu bilet doar dus”, spune autoarea de cărți pentru copii.

Prințesa Urbană, așa cum este cunoscută autoarea de cărți pentru copii Ioana Chicet-Macoveiciuc, a luat o decizie radicală și a plecat din România, „obosită” și „fără resurse” pentru a mai face față luptei cotidiene pentru o viață normală. Vădit emoționată de momentul plecării, Prințesa a postat pe Facebook un video în care și-a expus ultimele gânduri din România, iar postarea a fost făcută pe când deja era în avion, spre noul său „regat”, în Olanda.

„În momentul în care o să urc acest clip pentru voi noi vom fi deja în avion, pentru prima oară în viaţa noastră cu bilet doar dus. Ne-am hotărât să plecăm după mulţi ani în care am făcut tot ce-am putut  să contribui la schimbarea lucrurilor care atât de tare mă întristează şi mă frustrează şi mă supără aici. Din păcate nu mai am resurse, am obosit şi nici nu cred că vreo schimbare importantă se va mai întâmpla pe parcursul vieţii mele. Sigur că plecăm mai mult pentru copii, dar nu vreau să fiu ipocrită, aşa că o să recunosc că plec în primul rând pentru mine, pentru noi. Cred că avem dreptul să trăim liniştiţi, fără să ne enervăm de zeci de ori pe zi din lucruri care nu ţin de noi şi oricât am face noi eforturi ele nu se vor îmbunătăţi în viitorul apropiat”, a declarat Prințesa.

Ioana Chicet-Macoveiciuc a afirmat că la decizia de a pleca din țară a ajuns cu „multă-multă tristeţe”, deaorece lasă în urmă „mulţi oameni dragi, locuri dragi”, fapt pentru care simte plecarea ca pe o dezrădăcinare.  „Îmi este greu, sunt copleşită de multe emoţii. Cele mai multe sunt de nerăbdare, de entuziasm, dar îmi este şi foarte frică. Avem 40 şi de ani, copiii sunt măricei. Va trebui să ne adaptăm cu toţii într-un loc cu o limbă pe care nu o înţelegem, dar sunt convinsă şi încrezătoare că vom fi bine. Suntem oameni muncitori, respectăm regulile, cred că ne vom adapta în cele din urmă. Nu mă aştept să fie Paradisul pe pământ acolo, suntem realişti, nu mai avem 18 ani şi naivitatea de atunci. Va urma o perioadă complicată, dar cred că pe termen lung e un lucru pe care măcar trebuie să-l încercăm, chiar dacă n-o să ne iasă aşa cum ne dorim“, a mai spus autoarea, care a avut și un sfat pentru cei care o urmăresc și în care „mocnește” ideea de a emigra, acela de a nu lua „decizii pripite”.

Totodată, Ioana Chicet-Macoveiciuc le-a trasmis internauților care a fost motivul pentru care a ales să plece în Olanda, dar în același timp le-a dat acestora asigurări că va continua să scrie, pe blogul sau dar și pe pagina de Facebook, chiar dacă se va afla la mii de kilometri de locurile dragi. „Am ales Olanda pentru că ni se pare un loc în care copilul este în centrul multor lucruri şi pentru că e un loc curat, liniştit, oamenii fac sport, sunt mai relaxaţi, au nivel de trai şi un ritm mai potrivite cu ce ne dorim şi noi“, a mai spus Prințesa Urbană.

Coincidență sau nu, dar cea mai recentă carte publicată este una în care întreaga familie a călătorit prin România, și care, privind acum, pare ca un fel de „adio”. „Cartea nu e doar despre călătorii, e și despre grija față de natură, despre cum vizitezi fără să deranjezi, despre salvarea animalelor sălbatice, despre istorie și spiritualitate, despre familie și împreună, cu multe faze duioase, dar și amuzante, cu referințe culturale și culinare, cum v-am obișnuit”, apare în descrierea cărții „Iubim să călătorim: Ema și Eric descoperă România”.

Citește și: Egoism, teamă sau rațiune