Botezatu este acid, și nu hialuronic, cu Aurel Moldoveanu

Nu doar reprezentantele „sexului frumos” apelează la chirurgia estetică, ci și „puternicii”

Cătălin Botezatu a fost foarte acid cu Aurel Moldoveanu, unul dintre bărbații care au apelat la intervenții estetice, pe care acesta l-a dat de gol în această privință, relatează impact.ro.

Și asta, deși în fotografiile postate pe rețelele de socializare diferențele sunt mai mult decât vizibile. Iar Botezatu nu o face pe „lupul moralist”, căci și el a mai trecut pragul clinicilor estetice, însă a recunoscut acest lucru. Comparativ cu alte vedete, care nici cu poza din alte „cincinale” în mână nu ar recunoaște.

„Aurel are clar injecții cu botox, la nivelul feței, a scăpat și de laba gâștii, mai exact de ridurile din jurul ochilor, are injecții și în frunte. Nu poate nega! Domnul doctor mi-a recomandat Biolifting, o procedura minim-invazivă, bazată pe un cocktail de vitamine și plasmă gel introdus la nivelul mezodermului. În câteva zile fața arată mult mai bine și ridurile de expresie se atenuează”, a declarat Cătălin Botezatu exclusiv pentru impact.ro.

Aurel Moldoveanu, de nerecunoscut

Botezatu, mai aproape de „natural”

Dacă te plimbi printre raioanele cu produse de îngrijire personală, se poate remarca destul de ușor și vizibil prezența a multor produse pe care de obicei le găseam doar în zona destinată sexului frumos. Acum, vopselurile (de păr, de barbă, de mustață) umplu rafturile și au devenit ceva firesc față de acum mai mulți ani. Până la urmă, fiecare are libertatea de a ocupa de aspectul său, mai ales în cazul persoanelor pentru care imaginea înseamnă și o sursă de creștere a conturilor bancare.  

„Eu mi-am lăsat părul așa cum e, la vârsta mea. Mă tot întreabă lumea unde mi-am făcut șuvițe, unde m-am vopsit, dar nu e vorba despre asta. Așa sunt eu frumos și grizonat, pe mine mă tunde Laurent Tourette. M-am vopsit doar pe la 20 de ani, mă făcusem blond, a fost însă o aiureală”, a mai spus celebrul creator de modă, „taxându-l” încă o dată pe Moldoveanu.

Citește și: Bianca Drăgușanu s-a reîncarnat în Dorian Popa