Preotul Alexandru Ioniță nu este doar un interpret, delegat al Bisericii, ci și un om care a schimbat și continuă să schimbe multe vieți. De regulă, clericul ar trebui să fie legătura dintre Dumnezeu și credincios. Să formeze acea legătură, să lucreze la ea și, cel mai important, să întrețină acea legătură.

Prin definiție, un cleric nu se roagă doar în numele său personal, ci și în numele credincioșilor. Și pentru ei. Tot prin definiție, ”alesul lui Dumnezeu” pune pe prim plan bunătatea, smerenia, ajutorul sau iertarea. Adică, nu doar se roagă.

E cam greu să faci diferența în România între popă și preot. Avem prea mulți popi și prea puțini preoți. Avem prea multe cuvinte și prea puțină iertare și înțelegere. Și, nu în ultimul rând, ni se ia prea mult și avem parte de prea puțin ajutor.

Un preot, un părinte și multe vieți schimbate

Preotul Alexandru Ioniță locuiește în Gușterița, la marginea orașului Sibiu. Și pentru că locuiește într-o comunitate majoritar rromă, a văzut ce se întâmplă când tradiția duce la sărăcie:

”Trăim în Gușterița, într-un cartier mărginaș al Sibiului, o bună parte dintre locuitori sunt rromi. Sunt multe fete minore care au deja copii, care se căsătoresc după legea țigănească. Din partea lor există o rezistență puternică la cultură și la educație.

După astfel de măritișuri fetele rămân însărcinate și trăiesc adevărate drame, pentru că bărbații lor le lasă și sunt nevoite să crească copiii singure sau îi cresc mamele lor, bunicile. Și nu au canal, nu au apă, nu există electricitate…Trăiesc în niște barăci din lemn construite pe un deal și primele cazuri de coronavirus, din Gușterița, exact aici au fost. Lipsește apa și săpunul dar și la mentalitate mai trebuie lucrat”, a declarat Alexandru Ioniță.

Preotul nu poate schimba tradiții, dar poate schimba vieți. Poate ajuta nu doar prin rugăciune și ritualuri bisericești. Vorbim de o sumă modică pentru BOR și de o sumă greu de obținut pentru un preot:

”M-am găndit să transform șura într-un spațiu pentru comunitate, unde oamenii să se întâlnească și la altfel de activități decât cele religioase. Pasul cel mai important ar fi geamurile și ușile, care costă cel puțin 7000 de euro toate.

Aici va fi o sală multifuncțională de 60 mp, în care se vor face tot felul de cursuri și mi-am imaginat locul ăsta ca pe un mic palat al copiilor, unde se vor face cursuri pentru copiii din comunitate, după un anumit orar.

Am găsit deja oameni dispuși să ofere cursuri de pictură, de teatru, de dans, de muzică și cursuri în domeniul tehnic. Important este că acest centru va funcționa și ca un centru social, pentru această comunitate care se confruntă cu multe lipsuri”, mai spune preotul Alexandru Ioniță.

O școală, un inspector și speranța unui centru educațional

Când școala e mână în mână cu religia, putem vorbi de un ajutor, de o schimbare în bine. Alexandru Dumbravă, inspectorul școlar general din Sibiu, afirmă:

„Personal cunosc situația oamenilor din zona respectivă de câțiva ani, de când i-am cunoscut am avut o senzație de déjà vu. Lucrând în medii defavorizate, de-a lungul timpului am întâlnit zi de zi astfel de situații.

Eu merg des în această comunitate, încerc să îi ajut cu tot ceea ce pot eu sau prietenii care au aflat de problemele lor și încearcă să îi ajute. Inclusiv în perioada de pandemie, am fost de câteva ori cu alimente la acești oameni și mai ales la zecile de copii care trăiesc în zonă.

În urmă cu vreo doi ani l-am cunoscut pe părintele Alexandru și am început să colaborăm pentru a reface casa unei familii căreia, în noaptea de Revelion, le luase foc întregul adăpost. Și așa ne-am împrietenit, găsind în el și în colegul paroh, Marius Tofan, doi preoți dedicați comunității, plini de dorința de a realiza lucruri bune pentru comunitatea în care slujesc”.

Școala se implică printr-un singur om. Sunt și mulți susținători, oameni simpli, persoane private. Despre autorități, însă, nu sunt prea multe de spus. Implicarea autorităților ar aduce locuri de muncă și educație. Adică fix ce lipsește pentru a pune stop sărăciei și pentru a schimba o parte din tradițiile care duc la această sărăcie.

Autorități care dorm, amână sau rămân indiferente

Probabil avem impresia că un preot poate gestiona economia. Finanțele. Pentru că ne-am obișnuit să generalizăm și să asociem patrafirul cu simbolul dolarului. Preotul din Gușterița a preferat să rămână preot. Să dea, nu să ia. Să ajute, nu doar să predice despre ajutor. Când a fost întrebat despre cum cere el ajutor, a răspuns simplu: ”nu știu”. Dar a continuat să încerce:

”Nu, nu știu cum să apelez la autorități. Pentru că eu am fost de cel puțin două ori în audiență la doamna primar și am rămas consternat, nici n-am simțit că putem comunica, că am putut dialoga. Am șezut pe scaun, am stat față în față dar mi s-a părut că vorbesc la un perete de sticlă, adică foarte greu. Portițe oficiale ca să mergi, să ceri ceva, nu prea există.

Sunt posibilități de a aplica pentru proiecte la CJ și la Primărie, pe Agenda culturală, mai ales. M-am interesat și am și aplicat anul acesta și anul trecut, am avut chiar un proiect câștigat la CJ, despre familie, legat de ceea ce vorbeam despre fete și rromii din zonă. Dar sunt proiecte mici, de 7000, 8000 de lei și se dau pentru activități, nu pentru investiții în clădiri sau construcții”.

Uneori putem doar să ne ajutăm noi pe noi. Să nu mai așteptăm, să nu ne rugăm de alții, să nu amânăm. E un proiect care poate fi sprijinit și e o sumă care nu e mare. E doar o parte din biserică și un singur om care a decis să ajute. Poate nu credem într-un rai ce va veni, dar putem face rai ajutând.

Un proiect care poate fi susținut și cu bani, și cu materiale de construcție:

Asociația DIA.LOGOS

CIF: 35724057

Cont în LEI: RO51BTRLRONCRT0332170001

Banca Transilvania

Citește și: Harghita, Covasna și urșii condamnați la moarte

#News

Foto