Citeam deunăzi un articol în presa străină potrivit căruia un bărbat gay din Australia ar fi primit amenințări din partea comunității în care trăiește, după ce a ales să-și vopsească casa în culorile curcubeului, combinație de culori cel mai des asociată steagului LGBTQ+. Pentru că, nu-i așa, e treaba celorlalți ce culori are casa omului!
Am auzit de multe ori cum în România e rău, oamenii-s răi și ei și un pic cam lipsiți de empatie. Bașca, oamenii nu-s numai răi, ci și foarte curioși. Iar din combinația celor două elemente nu poate să iasă decât intruziunea în viața privată a individului. Totuși, iată că astfel de episoade nu se întâmplă numai în România. Homofobii există, pesemne, peste tot în lume – în cantități mai mici sau mai mari, dar există! Și e suficient să existe unul singur pentru ca situația să degenereze. Homofobia (a se citi „frustrare”) e o boală extrem de contagioasă.
Cumva, natura umană îi împinge pe anumiți semeni ai noștri să se simtă datori să iscodească viețile celor de lângă ei, ghidați după un set de valori autoimpus, ori turnat cu pâlnia de societate și înaintași, via Evul Mediu.
Crezi că viața ta e a ta? Greșit! Viața ta e a tuturor! Nu are nicio importanță că nu faci rău nimănui! Dacă cumva, prin absurd, modul în care îți petreci zilele și mai ales nopțile nu coincide cu valorile „societății”, ai toate șansele să fii șicanat. Iar asta în cel mai bun caz.
În cele mai rele cazuri, te poți trezi bătut ori chiar ars de viu în plină stradă. Poliția o să zică că te-ai sinucis pentru că n-ai putut suporta gândul că ești diferit, după care va clasa cazul. Iar dacă ți se întâmplă să trăiești, vei trăi mereu cu frica în sân că cineva, cândva, undeva, va considera că ești imoral. Inevitabil cineva, cândva, undeva, va pune semnul egal între tine, un bărbat gay adult aflat într-o relație consimțită cu un alt bărbat gay adult, și între atrocitatea care poartă numele de pedofilie. Vei încerca să le explici că nu-i același lucru, dar la ce bun? Mintea închisă atrage după sine plăci repetate la infinit și urechi „setate” să audă filtrat.
De ce? Pentru că oamenii „au dreptul” să știe ce faci tu cu viața ta. Drepturile omului sunt nimic pe lângă acest „drept suprem al omului” – de-a decide ce-i bine pentru celălalt, fără să se afle nici măcar pentru o secundă în pielea lui.
Citește și editorialul: Paranghelie, ouă, Paște și beție. Iisus se descurcă și singur să învie
