Medicii cer sprijinul bisericilor: „Enoriaşii ascultă de preoţii din parohie”

Preoții vor intra în a doua etapă de vaccinare anti-Covid

Medicii cer ajutorul preoților din biserici pentru a convinge populația să se vaccineze. Conform declarațiilor medicul Monica Adăscăliţei, director la Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Botoșani, preoții ar avea putere de convingere net superioară autorităților, astfel că este nevoie de sprijinul acestora pentru a convinge populația să se vaccineze.

„Vaccinarea este voluntară. Noi trebuie să aducem argumente pro-vaccinare, nu să spunem că dacă nu te vaccinezi…. O să încercăm, pentru că acolo, în biserici, într-adevăr, enoriaşii ascultă de preoţii din parohie”, a declarat Monica Adăscăliţei.

Citește și editorialul: De ce nu-l amendează autoritățile pe ÎPS Teodosie (opinie)

Preoții vor intra, la rândul lor, în a doua etapă de vaccinare anti-Covid

Întrucât vaccinarea a fost structurată pe etape, în funcție de gradul de risc prezentat de fiecare individ în parte, prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor a declarat că prelații vor intra în a doua etapă de vaccinare și i-a îndemnat pe aceștia să se înscrie pe platforma special creată, aparținând de Guvernul României.

„Biserica este organizată. La noi sunt protopopiate la nivelul judeţului. Intră în categoria, să spunem, a instituţiilor publice care sunt în etapa a doua de vaccinare. Aşteptăm când se vor programa pe platformă primii dintre reprezentanţii bisericii. Vom avea discuţii cu reprezentanţii protopopiatelor, inevitabil”, a menţionat Dan Nechifor.

Astfel, concluzia firească este că atât autoritățile, cât și Biserica ar trebui să colaboreze, într-o țară care se declară majoritar creștin-ortodoxă și în care „cuvântul preotului” devine literă de lege pentru credincioșii din parohii. Rămâne de văzut dacă această colaborare dorită de autorități și de medicii din spitale se va materializa și dacă da, în ce proporție. Încă de la începutul pandemiei de Coronavirus, majoritatea preoțimii s-a declarat reticentă atunci când s-a vorbit despre măsurile de prevenție ale transmiterii bolilor, excluzând, firește, cele câteva exemple pozitive din cadrul Bisericii, umbrite însă de prezența discursurilor halucinante ale mai marelui ÎPS Teodosie.

Citește și: Cîțu vrea intrarea în etapa a doua de vaccinare de săptămâna viitoare

#News