Cîțu vrea intrarea în etapa a doua de vaccinare de săptămâna viitoare

Este mulțumit de ritmul de imunizare

În ședința pe care a avut-o în formatul online, cu prefecții, premierul Florin Cîțu a precizat că este mulțumit de ritmul de vaccinare, după un început mai greoi, dar în același timp a lansat intenția pe care Guvernul o are pentru săptămâna viitoare – intrarea în a doua etapă a campaniei naționale de vaccinare.

Avem în față o provocare, de parcă nu era de ajuns cea de anul trecut, cu pandemia. Avem o provocare să derulăm acest program de vaccinare, cât se poate de bine. A început mai lent, dar am văzut că ieri aveam deja 230 de centre (n.r. de vaccinare) care funcționau și cred că ritmul acesta este cel bun. Suntem în prima fază, în care doar personalul medical se vaccinează și cred că am început să avem un ritm încât să ajungem la 20 de mii de vaccinări pe zi. Dar, trebuie să accelerăm acest ritm, pentru că știți foarte bine, intenția noastră este ca de la jumătatea săptămânii viitoare să trecem la etapa a doua

Premierul Florin Cîțu

Acesta a precizat că pentru o bună continuare a campaniei este nevoie și de centrele de vaccinare din afara spitalelor, este vorba de 932 de astfel de centre.

„Va trebui să avem acele centre în afara spitalelor, 932 de centre, iar aici este nevoie de susținerea și implicarea dvs direct în fiecare comunicate, ca reprezentanți ai guvernului. Este nevoie de profesionalism, dar să o facem și cu celeritate. Trebuie să avem aceste centre cât mai repede funcționale ca să putem să distribuim aceste vaccinuri, să ajungă la toți cetățenii”, a mai precizat Cîțu.

Totodată a adus în atenție că sunt deja județe cu un ritm foarte bun de vaccinare:  Bucureștiul, Dolj, Iași, Cluj, Suceava, Mureș, Sibiu, Timiș, parte din ele au fost unele dintre cele mai afectate de pandemie, și aici ne referim la carantinări. „În același timp sunt și județe în care lucrurile nu au ajuns la un ritm care să ne mulțumească – Giurgiu, Dâmbovița, Ialomița, Teleorman. Pe toți vă rog să tratați cu foarte mare importanță și, o prioritate zero a acestui guvern, această campanie de vaccinare. Este foarte important să avem centrele de vaccinare pregătite. Vaccinurile vin, știți foarte bine că avem 140 de mii de doze săptămânal”, a adăugat Cîțu.

Pandemia nu a trecut, vaccinarea este complementară

„Suntem încă în pandemie și trebuie să menținem același mesaj către cetățeni. Faptul că avem o campanie de vaccinare nu înseamnă că pericolul a trecut, ea este complementară, ajută la eliminarea pandemiei mai repede. Încă trebuie să respectăm regulile”, a concluzionat premierul în ședința cu prefecții.

În România, de la înecputul campaniei de vaccinare, din 27 decembrie, au fost vaccinate 25.508 persoane (la raportarea de luni, 4 ianuarie, ora 17.00), din care 11.912 de persoane în ultimele 24 de ore.

Citește și: Valeriu Gheorghiță s-a vaccinat împotriva Covid

#News