Am mai vorbit despre Marius Constantinescu, Președintele Global Network For Democracy and Human Rights, despre campaniile umanitare, solidaritatea și implicarea sa. Mai mult ca niciodată, în anul 2020 am cerut ajutor și ni s-a și oferit. De data aceasta, vorbim nu doar de pandemie, ci despre viața celor vulnerabili, celor ce sunt marginaliați și stigmatizați fără a avea o vină, despre viața celor ce nu știu să ceară. Din rușine, din cauza respingerilor prea multe și prea dese și din cauza unei societăți care judecă.

Ar trebui să ne întrebăm zilnic cum este să aparții unui grup vulnerabil, cum este să porți un stigmat social, cum este să fii tu cel defavorizat.

Cum este să te naști într-o familie fără acces la educație, cum este să crești într-o lume care îți întoarce spatele și cum este să privești viitorul într-un mod neclar, incert.

De cele mai multe ori suntem judecați și etichetați în funcție de condiția materială, de venituri și de eternele ”declarații de avere”. Dar cum este să nu ai ce declara, să te situezi departe de oportunitați, de o șansă spre mai bine?

Marius îi ajută pe cei nedoriți, pe cei uitați și pe cei pentru care Moș Crăciun este doar o legendă. Este o cauză nobilă ce ar trebui să devină un gest absolut normal și să ne facă să înțelegem că normalitatea duce la normalitate, bunătatea fără frontiere te poate educa și ajutorul îți poate oferi o șansă la un viitor mai bun.

Citește și: Marius Constantinescu: cum să fim uniți indiferent de etnie

Campania Umanitară ”Aducem Zâmbete”

”În pragul sărbătorilor de iarnă, Asociația Global Network For Democracy and Human Rights, demarează #Campania #Umanitară ‘ #ADUCEM #ZÂMBETE ” prin care încercăm să ajutăm să aducem puțină bucurie în sufletul oamenilor nevoiași, dar și să le facem sărbătorile de iarnă mai frumoase.
Pentru mulți dintre noi, sărbătorile de iarnă reprezintă un motiv de bucurie. O luna a cadourilor în care ne înfruptăm cu bucate alese, în căldură căminului, alături de cei dragi.
Cei mai norocoși dintre noi găsesc sub brad cadourile visate, chiar dacă apropiații fac eforturi financiare pentru a le achiziționa. Însă, există și oameni mai puțin norocoși, care duc grijă zilei de mâine sau care abia reușesc să își asigure traiul, de pe o zi pe altă. Copii care visează că de Crăciun să mănânce o bucată de carne fie o felie de cozonac, sau bătrâni care au uitat ce înseamnă sărbătorile îndestulate, cu mâncare și brad în casă.

Conștienți că părinții nu au posibilități, micuții nici nu îndrăznesc să viseaze la cadouri, la bradul impodibit, ori la o jucărie. Vor doar să aibă un acoperiș deasupra capului și o mâncare caldă pe masă.

Mai există și oamenii bolnavi, pentru care o pungă de medicamente ar însemna aur, însă nu au bani nici măcar pentru alimente.
Și în acest an ne dorim să aducem zâmbete pe chipurile copiilor și persoanelor nevoiașe în preajma sărbătorilor de iarnă și orice copil, indiferent de vârstă, sex sau etnie, merită să se simtă special şi să zâmbească din tot sufletul. Și să-i oferim iubirea şi afecţiunea în fiecare secundă, mai mult că oricând” se arată pe pagina Campaniei Umanitare ”Aducem Zâmbete”.

Campania se desfășoară între 4 și 25 decembrie și absolut orice ajutor contează.

Cont – Banca  First Bank  

RON RO19 PIRB 4223 7819 5400 1000

ROMANIA /Bucuresti   Str. Stirbei Voda nr. 170, Parter, Sector 1

Asociatia  Global Network For Democracy and Human Rights

CALEA  13 SEPTEMBRIE Nr.221-225-227, BIROU B4.12, ETAJ 4,  PROSPER PLAZA , SECTOR  5 , BUCURESTI .ROMANIA

CONTACT:

Tel- 0762072588- Marius Constantinescu- PRESEDINTE

Email- romaniagndhr@yahoo.com

#News