687 reţele de apă, 576 reţele de canalizare, şase staţii de epurare şi energii regenerabile, toate acestea figurează în planul de investiții a companiei de apă RAJA Constanţa pentru ultima etapă de alocare a banilor europeni.

„Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014- 2020 vizează investiţii în 85 de localităţi din aria de operare a companiei. Cu o valoare estimată de 592 de milioane de euro, acesta este de departe cel mai mare proiect de infrastructură de apă şi canalizare promovat vreodată în România, şi unul dintre cele mai mari la nivel european”, au explicat reprezentanții RAJA Constanţa.

Proiectul cuprinde unități administrativ teritoriale din toate cele opt judeţe unde operează RAJA. Cea mai mare parte a banilor europeni este destinată însă, judeţului Constanţa.

„În Constanţa, avem 70 de kilometri de conducte vechi de 90 de ani. În zona peninsulară am reabilitat toată reţeaua de apă şi canalizare şi avariile au dispărut”, au explicat reprezentanții companiei. Investiţiile RAJA vor viza şi zona de sud a litoralului, unde se reabilitează tot sistemul de alimentare cu apă a staţiunilor.

„Ne propunem realizarea unui sistem regional de alimentare cu apă având ca sursă principală Medgidia, completată de un aport de debit din sistemul de alimentare Constanţa. În zona de sud a litoralului, vara este un consum foarte mare de apă. Sistemul este vechi şi apar avarii şi, în plus, este necesar un debit mare. Prin noua conductă, care va traversa, oraşe, străzi, autostrăzi, vom transporta 5.000 de metri cubi de apă pe oră”, au precizat oficialii companiei.