Dan Bittman (captură video)

Dan Bittman, întâiul conspiraționist al țării, cum l-a numit Marius Tucă, și-a exprimat frustrările cu privire la pandemie, despre care spune că „a fost puțin pusă la cale”, mai mult, în opinia sa, condamnă statul român că i-a luat un drept constituțional, acela de a munci.

Prezent în emisiunea lui Marius Tucă, de la Aleph News, solistul de la Holograf a precizat că este extrem de deranjat de dubla măsură cu care autoritățile au tratat lucrurile pe perioada „așa-zisei pandemii”, iar de pe urma crizei sanitare a învățat „numai lucruri rele”, mai mult, că anul trecut a fost un an pierdut, care a făcut ca oamenii să fie înjosiți. „Constituţional ne-a fost luat un drept fundamental. La muncă. Mie mi se pare că eşecul este numai al statului. Statul a eşuat”, a explicat Bittman.

Mai mult, atât Bittman, cât și Tucă sunt de părere că toate măsurile au fost făcute pentru „oamenii proști”, ele nefiind luate în seamă nici de guvernanți, nici de sistemul privat de sănătate.  

„Eu asta văd până la urmă: reguli duble pentru toată lumea. Este penibil să îmi amintesc cum stăteau ăia cu trabucurile în biroul primului ministru. Ne-au păcălit în toate felurile. Ce am învăţat? Ce să învăţam? Laşitate. Am învăţat numai lucruri rele. Pentru mine a fost un an pierdut 2020. Nici nu vreau să aud de el. Mă uitam la oameni şi vedeam cât erau de uşor de călcat în picioare. Este vorba de bani. Oamenii vor să ducă ceva acasă pe masă”, a declarat Bittman la Aleph News.

Dan Bittman, un luptător pentru libertate

Dan Bittman, care a trăit în două sisteme diferite, și-a argumentat decizia de a se apuca de rock, deși acest gen nu era bine văzut în România, tocmai pentru că i-a plăcut libertatea. „În 1989 am luptat pentru asta. Noi eram închiși cu oameni de pază printre rânduri, a fost o perioadă pe care copiii de azi nu au cum să o înțeleagă. Ce să le spun că în loc de umbre pe cer mi-ai zis să scriu „soare și flori” la cântecul Umbre pe cer? Că era cenzură și nu puteam spune umbre pe cer? Eu pentru libertate nu mai glumesc. Rock-ul asta înseamnă: libertate. Iar asta înseamnă să te exprimi, să vorbești liber, să gândești liber, să faci ce vrei, liber. Nu-mi pui pumnul în gură, așa, fără un argument. Pentru că asta s-a întâmplat”, a mai spus Bittman în emisiunea lui Marius Tucă.

Citește și: Bittman l-ar fi învățat pe Arafat cum se face, dar dacă Arafat nu-l ascultă?