Filantropica este un film despre farse, un film care m-a distrat, întristat, dar din care am învățat că egoismul te poate apăra, și încă bine de tot.
Filantropica e și un film despre oameni egoiști și altruiști în aceelași timp, despre oameni distruși de bipolaritate, sistem și viață. Și aici, recunosc, sunt un om bipolar.
Egoismul
Recunosc, am fost mereu un om egoist. Nu îmi e jenă să admit asta, nu îmi e rușine, am învățat să nu mă las doborâtă de judecățile de valoare scrise cu litere mari sau de judecățile semenilor mei mai aspri și cu inima mai mare decât a mea. Nu-mi plac poveștile lacrimogene și dramatice la care se suspină în cor. Sunt și am fost un om egoist. Puține cazuri umanitare mă fac să-mi deschid portofelul și puțini oameni mă fac să-mi deschid inima. Îi număr pe degete.
Refuz vizite pentru că, la rândul meu, ar trebui să primesc vizite și îmi displace. Refuz sfaturi pentru că, la rândul meu, ar trebui să ofer sfaturi. Nu am nevoie. Refuz oamenii prea amabili, pentru că sunt suspicioasă și paranoică din fire. Fiecare vrea câte ceva și eu nu am intenția de a oferi prea multe.
Nu, nu e doar protecție, e învățătură acumulată în ani buni, e studiu, e autoconservare.
Nu oferi nimic gratuit nimănui.
Altruismul
Aici intervine bipolaritatea mea, sau, să o numim ”dualitate” pentru a evita termenii medicali dubioși.
Recunosc, sunt un om altruist, dar de un altruism calculat. Nu sunt genul ăla de Miss Univers care promite în discurs că va salva planeta, va planta un fluviu în Africa și va descreți pieile elefanților cu suma obținută. Chestiile astea m-au amuzat mereu. Dar, da, sunt un om alturist calculat.
Donez unde trebuie, cât trebuie, când trebuie și, mai ales, cui trebuie. Că vorbim de bani, sfaturi, ceva cuvinte, o mângâiere – aici nu percep taxe și nu impozitez. Dar, repet: unde, cât, cum și cui. Când există un caz clar, un caz care nu e certat cu legea, când există niște date exacte asociate unui cont care are nevoie de donații (un om bolnav, un adăpost de animale, un caz social, un spital în construcție, un ONG), uite-aici altruismul meu învie. Și-aici sunt bună și la oferit sfaturi (cât se poate de gratis): grijă mare la impostori!
Sfaturi
Nu deschide ușa la cerșetori, nici la pomanagii, nici la pișcotari. Nu primi preotul doar pentru că zice bunica că așa-i tradiția, nu crede în poze și pancarte cu copii bolnavi de transmisie tectonică sau infestați cu xerox. Serios. Verifică.
A circulat un caz pe Facebook cu același copil bolnav de leucemie prin anii 2009-2010. Pe atunci avea vreo 8 ani. Chestia interesantă e că fix același copil circulă și acum. Fix același caz. Andrei are nevoie de bani pentru o operație. Andrei vrea să trăiască. Andrei vrea o șansă la viață. Să-l ajutăm pe Andrei.
Cu riscul de a fi fără inimă, Andrei nu mai e copil de mai bine de 10 ani. Ori nu mai e deloc. Oricum ar fi, donațiile tale în contul lui Andrei nu-l mai salvează de leucemie.
Cerșetoria
Filantropica este un film despre iluzii. Iluzia că, dacă ai nevoie de ceva, trebuie să ți se ofere. Trebuie.
Din nou, sunt la polul opus. Dacă am avut vreodată nevoie de ceva, am muncit pentru acel ceva, am făcut ceva ca să obțin acel ceva, nu am întins mână. Mâna mea nu a știut niciodată să spună o poveste. Ei, bine, în cariera de cerșetor, lucrurile stau fix altfel: fiecare poveste este plătită, imaginație să ai, iar la capitolul imaginație, românul e campion.
Se ia același Andrei bolnav (sau nu), real (sau nu), i se pune portretul chinuit și bolnav pe o coală A4, alături de un text lacrimogen și se găsește o bătrânică mai dărâmată care să țină portretul și să-ntindă mâna. Prin parcări, în față la Lidl sau în fața ușii tale.
În legislația din România, cerșetoria este definită ca apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă. Persoane apte de muncă, persoane cu un discernământ diabolic care știu să profite și să se descurce există printre noi la tot pasul. Chiar și în Cluj, orașul care se bate cu pumnu-n piept că-i fruntea.
Cluj
Vorbim de o pretinsă asociație umanitară, o ascociație care nu e înregistrată la finanțe și funcționează pe persoană fizică. Vorbim de o rețea cu o pagină de prezentare foarte elaborat construită. Vorbim de o cutie a milei mobilă și de spiritul de turmă care face românii să doneze fără să gândească prea mult. Că românu-i milostiv și altruist și, dacă mai vede și ceva religie prin afișe și anunțuri, bagă repede mâna-n buzunar. Anunțul umanitar de angajare sună cam așa:
”Selectam persoane femei si barbati tinerii tinere pensionari.Care se pot deplasa pentru o munca de teren pentru a strnge fonduri pentru copii bolnavi cu dizabilitati si famili nevoiase. Si vnzari icoane religioase Sau produse de curatenie in scop umanitar pentru a ajuta acesti copii bolnavi 42 familii. Din raza satu-mare sediu punct lucru cluj-napoca cartier gruia str Aramei nr 4.pe baza de procent fiecare zii sa vnzari:Cu toata stima Asociatia Euroszebasztian in Colaborare cu PFA.Valentina .Nu raspund la numere ne afisate rog serozitate contact antre orele 9 si 20. Cu toata stima presedinte fondator Halasz Szebasztian. Cei cu frica de dumnezeu si bun simt o pot face acest ajutor pentru acesti copii bolnavi va astept sunatima cu incredere nu veti regreta”.
Da, anunțul scris aproape în românește și vag corect gramatical datează de prin 2017 și te anunță că nu vei regreta.
Eu zic că vei regreta. Nu neaparat banii trimiși fictivului Andrei, ci faptul că suma aia pe care ai trimis-o unor impostori, ar fi putut salva pe cineva.
Asta dacă te informai.
Citește și: Vlad Voiculescu plătește pentru păcatele străbunilor săi
