Salvamont România avertizează: Pericol major de avalanșă la munte

Oamenii să meargă doar pe pârtiile amenajate, este mesajul Salvamont

Pericol de avalanșă la munte. Salvamontiștii anunță că la peste 1.800 de metri, riscul este mare, cotat cu patru din cinci. Sabin Cornoiu, președinte Salvamont România, a declarat că în întreg lanțul carpatic meridional, riscul de avalanșă este de 3 la sub 1800 de metri, la peste 1800 de metri, zăpada fiind foarte instabilă și e grad de 4 din 5, potrivit digi24.ro.

Pe anumiți versanți poate exista și grad maxim de avalanșă, a spus el. Deoarece straturile de zăpadă nu au reușit să își facă coeziunea necesară, nu se recomandă ascensiunile la altitudine în această perioadă. 

 Avertizările de risc de avalanșă se pot prelungi, dar în această perioadă au cei mai mulți factori favorizanți să se producă foarte ușor , a declarat șeful Salvamont.

„Toată lumea să mai rămână acasă, iar dacă vor să meargă la munte, oamenii să se ducă în zonele unde se practică sporturile de iarnă pentru că pe pârtiile amenajate nu e niciun risc de amenajate. În afara acestor pârtii se expun la scurgeri de pe versanți sau riscă să fie prinși de avalanșă.Avertismentul depinde de toți factorii meteo externi care stabilizează zăpada. Se anunță ninsori noi, asta înseamnă că se va depune încă un strat care nu va avea coeziune cu cele vechi. În niciun caz în acest weekend nu vom avea siguranța necesară.”, a declarat șeful Salvamont.

Un ciclon polar va afecta România, începând de duminică